O actriţă din Game of Thrones povesteşte cum a ajuns să joace în filme pentru adulţi: Nu sunt de acord cu stigmatizarea industriei porno. Mă consider o feministă
0Ella Hughes, care a jucat rolul unei prostituate în serialul „Game of Thrones“, a dezvăluit într-un show difuzat de BBC că a renunţat la Facultatea de Drept pentru a lucra în industria porno, precizând şi că acest lucru a ajutat-o să uite de complexele legate de aspectul fizic.
Ella Hughes, în vârstă de 22 de ani, a intrat în atenţia publicului după ce a apărut în sezonul patru al serialului HBO „Game of Thrones“, unde a interpretat rolul unei prostituate. Acum, tânăra a dezvăluit că viaţa profesională a luat o turnură neaşteptată şi de trei ani îşi câştigă existenţa jucând în filme pentru adulţi.
În cadrul unei serii produse de BBC, Ella Hughes a declarat că, înainte de a apărea în filme porno, a fost o adolescentă care ura felul în care arată, se simţea supraponderală şi era foarte timidă. „Înainte de a intra în industria de pornografie, eram o fată foarte timidă. Uram sunetul vocii mele şi niciodată nu m-am considerat suficient de drăguţă. M-am luptat foarte mult cu problemele de greutate. Niciodată nu m-am gândit că aş putea fi capabilă de aşa ceva“, mărturiseşte tânăra pentru BBC.
FOTO BBC

Ella Hughes a precizat însă că planul iniţial a fost să obţină o diplomă în Drept: „Întotdeauna am crezut că voi deveni avocată, însă în primul an de studii universitare lucrurile s-au schimbat. Studiam foarte mult şi nu aveam timp să mă angajez. Nu aveam neapărat nevoie de bani, însă nu-mi plăcea să depind de alte persoane, întotdeauna mi-am dorit să îmi câştig singură banii. Sunt la jumătatea drumului în ceea ce priveşte facultatea, însă pentru moment mi-am amânat studiile.“
Vedeta spune că s-a gândit câteva luni înainte de a lua decizia de a intra în industria porno şi a ajuns la concluzia că este o metodă mai uşoară de a-şi asigura un viitor decât dacă ar continua studiile.
FOTO BBC

De asemenea, tânăra recunoaşte că se loveşte deseori de prejudecăţile oamenilor şi i s-a întâmplat să fie jignită, însă susţine că a învăţat să nu se mai lase afectată de reacţiile negative: „Pasiunea pentru jobul meu mă ajută să depăşesc criticile. Aproape că nici nu-mi pasă de ce spun ceilalţi. Nu sunt de acord nici cu stimgmatizarea acestei industrii. Mă consider o feministă şi cred că pornografia m-a ajutat să-mi dezvolt sexualitatea. Nu mi se pare că îmi afectează demnitatea în vreun fel, o folosesc în avantajul meu pentru a trece prin viaţă.“
Totodată, Hughes a precizat că atât mama ei, care are propria afacere de beauty, cât şi tatăl ei vitreg, care lucrează în domeniul agriculturii, nu au judecat-o şi au susţinut-o, deşi au aflat de pe Internet cu ce se ocupă. „Mama mea mi-a spus: «Mi-aş fi dorit să ne spui chiar tu, dar nu te vom dezmoşteni. Atâta vreme cât eşti în siguranţă şi fericită, atunci nimic nu mai contează».“