Nuntă pe final de an: Kate Winslet, mireasă pentru a treia oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kate Winslet şi Ned Rocknroll FOTO Reuters
Kate Winslet şi Ned Rocknroll FOTO Reuters

Protagonista din „Titanic” şi-a pus din nou pirostriile, de data acesta a făcut-o însă fără mare tam-tam. Actriţa şi-a unit destinul cu iubitul ei, Ned RocknRoll, în New York, la ceremonia secretă participând doar membrii apropiaţi celor doi însurăţei.

Potrivit E! News, nunta a avut loc la începutul lunii decembrie, iar la ceremonie au participat „doar cei doi copii ai ei şi câteva rude şi prieteni”. Pregătirile pentru nuntă s-au făcut în mare secret, iar părinţii mirilor nici n-au ştiut de eveniment, notează cotidianul britanic „The Sun”.

Potrivit aceleaşi surse, bunul prieten al vedetei şi partenerul ei din „Titanic”, Leo DiCaprio, a fost cel care a condus-o la altar.

„Plănuiau nunta de mai mult timp”, a declarat o sursă pentru „The Sun”. „Sunt foarte fericiţi şi foarte îndrăgostiţi. Kate este foarte discretă şi nu voia să afle nimeni”, a mai spus bărbatul.

Actriţa în vârstă de 37 de ani se află la cea de-a treia căsătorie. Primul său soţ a fost regizorul Jim Threapleton, căruia i-a dăruit o fetiţă, Mia. Cei doi au divorţat după doar trei ani.

Cel de-al doilea soţ al protagonistei din „Titanic” a fost regizorul Sam Mendes, cu care Winslet are un fiu, Joe Alfie. Cuplul a anunţat în 2010 că mariajul lor a luat sfârşit şi au decis să divorţeze.

Winslet şi RocknRoll s-au mutat împreună în luna septembrie, după ce au cumpărat o casă în West Sussex în valoare de două milioane de lire sterline.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite