Naomi Campbell a oferit o geantă Hermes pentru o licitaţie
0
Fostul manechin britanic Naomi Campbell a oferit marţi o geantă Hermes pentru o licitaţie ale cărei beneficii vor fi vărsate unei asociaţii care luptă împotriva mortalităţii maternale şi infantile în lume, a anunţat casa de licitaţii Artcurial, relatează AFP.
Geanta, un model 'Birkin' din piele de aligator verde pal, va fi scoasă la licitaţie la 10 noiembrie în contul 'The white ribbon alliance'. Această asociaţie prezentă în 142 de ţări luptă împotriva mortalităţii la femeile însărcinate.
De trei ani, Artcurial vinde la licitaţie anual o piesă istorică ce aparţine unei celebrităţi în scopuri caritabile.
În 2007, cântăreaţa şi actriţa engleză Jane Birkin, care a dat numele genţii, şi-a vândut propria 'Birkin' pentru 74.000 de euro, un record mondial pentru o geantă din piele, în favoarea Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului, a indicat Artcurial.