Mogulul media Rupert Murdoch ar fi anulat logodna după două săptămâni

0
Publicat:

Rupert Murdoch, preşedintele Fox Corporation, a pus capăt brusc logodnei sale, în condițiile în care mai erau doar câteva luni până la nuntă, conform unor surse apropiate mogulului media, în vârstă de 92 de ani, relatează The Guardian.

Rupert Murdoch și Ann Lesley Smith
Rupert Murdoch a anulat logodna. FOTO Profimedia (Arhivă)

Revista Vanity Fair a anunțat în luna martie logodna mogulului media cu Ann Lesley Smith, în vârstă de 66 de ani, care a lucrat în poliție. 

Președintele Fox Corporation a mai fost căsătorit de patru ori. Nunta urma să aibă loc în această vară, la mai puțin de un după ce Murdoch a finalizat divorțul de cea de-a patra soție a sa, modelul Jerry Hall. 

Mogulul media și Smith au fost văzuți pentru prima dată împreună în vacanță, în luna ianuarie. Imaginile arătându-i pe cei doi pe o plajă din Barbados. Ulterior, la sfârșitul lunii martie, Murdoch a anunțat logodna într-un interviu acordat publicației The New York Post. 

„Am fost foarte emoționat", a mărturisit el. „Îmi era teamă să mă îndrăgostesc, dar știam că aceasta va fi ultima. Ar fi bine să fie. Sunt fericit", a mai adăugat președintele Fox Corp. 

De asemenea, și Smith și-a exprimat sentimentele pentru The New York Post. 

„Sunt văduvă de 14 ani", a declarat ea. „Ca și Rupert, soțul meu a fost un om de afaceri. A lucrat pentru ziare locale, a dezvoltat posturi de radio și televiziune și a ajutat la promovarea Univision. Așa că vorbesc limba lui Rupert. Împărtășim aceleași convingeri", a mai precizat Smith.

În plus, cei doi s-au logodit de Ziua Sfântului Patrick, Murdoch menționând că a ales data pentru că este pe „sfert irlandez"

Smith a fost văzută în urmă cu o săptămână purtând un inel de logodnă în timp ce ieșea în oraș cu Murdoch, conform Daily Mail, un inel cu diamant de 11 carate evaluat la circa 2,5 milioane de dolari. 

Însă, surse apropiate lui Murdoch au afirmat la acea vreme pentru Vanity Fair că, deși nu este cunoscut motivul despărțirii, mogulul media ar fi fost deranjat de opiniile evanghelice ale lui Smith. 

Murdoch a fost căsătorit anterior cu Hall, Wendi Murdoch, Anna Murdoch Mann și Patricia Booker. El are șase copii. 

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite