Mesajele emoţionante ale vedetelor după moartea starului Disney Cameron Boyce: „Nu mă pot opri din plâns“
0După ce actorul american Cameron Boyce, star al producţiilor Disney Channel „Jessie“ şi „Descendants“, a murit sâmbătă, 6 iulie, la vârsta de 20 de ani, mai multe vedete i-au transmis mesaje emoţionante de adio, printre care Adam Sandler (52 de ani), Salma Hayek (52 de ani) şi alţi colegi ai postului Disney Channel.
Starul Disney Cameron Boyce, care a fost găsit fără suflare de familia actorului, sâmbătă, 6 iulie, a murit în somn, potrivit presei străine.
Decesul tânărului Cameron Boyce a fost provocat de o „tulburare medicală pentru care se afla sub tratament“, iar această veste a uimit celebrităţi din lumea filmului şi a muzicii, care i-au adus un ultim omagiu, scrie People.
Adam Sandler, un star al filmelor de comedie, a scris un mesaj emoţionant pe Instagram, alături de o fotografie alb-negru cu Boyce. Actorul şi-a amintit de vremea când puştiul a jucat împreună cu el în „Grown Ups“, film în care Sandler (Leonard Feder) era tatăl lui Boyce.
Cameron Boyce şi Adam Sandler
„Prea tânăr. Prea dulce. Prea amuzant. Cel mai drăguţ, mai talentat şi cel mai decent copil din preajma mea. Îl iubeam pe acel puşti. Îi păsa atât de mult de familia lui. Îi păsa atât de mult de lume. Mulţumesc, Cameron pentru tot ce ne-ai dăruit. Atât de multe lucruri te aşteptau. Inimile noastre sunt frânte. Ne gândim la familia ta, căreia îi transmitem cele mai profunde condoleanţe“, se arată în textul lui Sandler.
View this post on Instagram Too young. Too sweet. Too funny. Just the nicest, most talented, and most decent kid around. Loved that kid. Cared so much about his family. Cared so much about the world. Thank you, Cameron, for all you gave to us. So much more was on the way. All our hearts are broken. Thinking of your amazing family and sending our deepest condolences. A post shared by Adam Sandler (@adamsandler) on Jul 7, 2019 at 6:23am PDT
Şi Salma Hayek i-a transmis un ultim omagiu, în care mărturiseşte că îl considera bun şi generos: „Am avut privilegiul să joc rolul mamei lui Cameron în «Grown Ups» 1 şi 2 şi am păstrat contactul de-a lungul anilor. Era spiritual, talentat, bun, generos, amuzant şi strălucitor. Veselia lui va rămâne în inimile noastre pentru totdeauna, în vreme ce el va dansa şi va străluci în altă parte“.
View this post on Instagram I had the privilege to play Cameron’s mother in #grownups 1 and 2 and we stayed in touch through the years He was spirited, talented, kind, generous, funny and a shining light. His joy will live in our hearts forever as he goes on dancing and shining elsewhere. My heart goes to his lovely family. @thecameronboyce A post shared by Salma Hayek Pinault (@salmahayek) on Jul 7, 2019 at 1:50pm PDT
Peyton List, actriţa carte a interpretat rolul Emma Ross în serialul Jessie, a fost şocată de vestea morţii tânărului: „Cameron, băiatul al cărui râs contagios încă-l mai aud. Băiatul care i-a lăsat pe toţi să se simtă fără speranţă şi plini de iubire. Era mai tânăr decât mine, dar m-a învăţat cum să răspândesc iubirea şi bunătatea mai mult decât orice în viaţa mea. I-a ridicat pe toţi cei din jurul lui şi m-a inspirat să fiu un om mai bun decât aş fi fost vreodată fără indicaţiile, răbdarea şi dragostea lui. Cameron, te iubesc cu fiecare bucăţică din mine şi îţi mulţumesc pentru timpul pe care l-am petrecut cu tine, pentru că ai făcut parte din viaţa mea şi pentru că ai fost fratele meu mereu şi pentru totdeauna (...) Inima mi-e frântă. Niciodată nu m-a durut atât de tare“.
View this post on Instagram heartbroken A post shared by PeytonList (@peytonlist) on Jul 7, 2019 at 10:49am PDT
Cameron Boyce şi Peyton List FOTO Guliver/Getty Images
Actriţa Skai Jackson, care a fost sora lui Boyce în serialul „Jessie“, a postat un mesaj emoţionant pe Instagram, alături de o fotografie cu tânărul, din timpul filmărilor: „Nici nu ştiu de unde să încep. Mi-am pierdut cuvintele. Nu aş fi crezut nici într-un milion de ani că voi ajunge să scriu asta. Cam, tu ai fost unic. Inima mea va fi sfâşiată pe vecie. Sunt atât de fericită că am apucat să petrec aproape fiecare zi cu tine pe platourile de filmare; mi-ai dat cele mai calde îmbrăţişări. Aş fi vrut să te fi strâns şi eu mai tare când te-am văzut acum câteva luni. Îţi mulţumesc pentru că ai fost fratele mai mare pe care nu l-am avut niciodată. Sunt atât de abătută şi nu mă pot opri din plâns. Te iubesc atât de mult... zbor lin“.
View this post on Instagram I don’t even know where to start... I am at a loss for words. I never thought in a million years I would be writing this. Cam, you were one of a kind. My heart will be forever broken. I am so happy that I got to spend almost everyday with you on set, you gave the best hugs. I wish I would have hugged you tighter when I saw you a couple of months ago. Thank you so much for being the big brother I never had... I am so distraught and I cannot stop crying! I love you so much... fly high 👼🏼 💔😢 Gods best Angel . #CameronBoyce A post shared by s k a i (@skaijackson) on Jul 7, 2019 at 3:09am PDT
Kenny Ortega, cel care a regizat serialul „Descendenţii“, a reacţionat şi el cu tristeţe pe Twitter: „Peter Pan, băiatul etern. Te iubesc, Cam!“.
„Sunt devastat, nu vreau să fie adevărat. RIP Cameron Boyce. Te iubim, eşti o legendă“, a scris pe Twitter şi celebrul YouTuber Ricky Dillon.
Un purtător de cuvânt al Disney Channel l-a descris pe Boyce drept „un actor incredibil de talentat“.
„De la o vârstă fragedă, Cameron Boyce a visat să îşi împartă talentul artistic extraordinar cu lumea. Ca adolescent, era mânat de o dorinţă puternică de a schimba vieţile oamenilor prin munca lui în scop umanitar. Era un actor incredibil de talentat, o persoană empatică şi, mai ales, un fiu, frate, nepot şi prieten iubitor”, a transmis postul de televiziune. „Transmitem condoleanţe familiei, colegilor şi deplângem alături de milioanele de fani moartea lui prematură“, notează news.ro.
Celebru de la vârsta de 9 ani, Cameron Boyce a jucat în comedia „Grown Ups“ (2010), în rolul fiului personajului interpretat de Adam Sandler, apoi în seria Disney Channel „Jessie“ (2011 - 2015).
A devenit cunoscut şi cu rolul din „Descendants“, serial care prezintă aventurile descendenţilor personajelor clasice Disney. În acest serial, el juca rolul lui Carlos, fiul Cruellei De Vil. Al treilea sezon al producţiei, în care apare şi Cameron Boyce, va avea premiera pe 2 august.
Cameron Boyce (stânga), în rolul lui Carlso de Vil FOTO Disney