Mark Salling, starul serialului de succes „Glee“, a fost inculpat pentru posesie de documente pedo-pornografice
0
Actorul american Mark Salling (33 de ani), cunoscut pentru rolul din serialul de succes „Glee“ a fost inculpat pentru posesie de documente pornografice şi riscă până la 20 de ani de închisoare.
Potrivit celor două capete de acuzare, actorul a primit şi stocat imagini pedo-pornografice, acestea fiind descoperite pe un calculator portabil, găsit în locuinţa sa din regiunea Los Angeles, în luna decembrie a anului trecut, scrie agenţia Reuters, citată de News.ro.
Mark Salling a fost arestat de poliţia din los Angeles la sfârşitul lui 2015, însă a fost eliberat pentru o cauţiune de 20.000 de dolari. În vreme ce autorităţile locale au descoperit stocul de imagini, mai multe mii de instantanee şi video-uri pornografice, folosind copii, în special fete, cazul lui Mark Salling a fost transferat autorităţilor federale.
Actorul a acceptat să se prezinte în faţa autorităţilor federale pe data de 3 iunie şi riscă între cinci şi 20 de ani de închisoare, dacă este condamnat pentru că a primit documentele pedo-pornografice, şi alţi 20 de ani pentru posesia acestora.
Mark Salling a jucat în serialul de televiziune „Glee“, difuzat de televiziunea Fox în perioada 2009-2015, interpretând rolul lui Puck, un bătăuş jucător de fotbal, care-şi dezvăluie o latură mai blândă când se alătură clubului Glee. Înainte de această serie, actorul a avut mai multe roluri minore în filme, inclusiv în horror-ul din 1996 „Children of the Corn IV: The Gathering“.