Johnny Depp, extrem de violent faţă de Amber Heard într-o filmare VIDEO
0În mijlocul controversatului divorţ, presa străină publică o filmare în care Johnny Depp are un comportament violent faţă de Amber Heard.
Filmarea, publicată de site-ul TMZ.com, este realizată cu telefonul mobil de către Amber Heard în bucătăria cuplului, însă actriţa neagă că ea este cea care ar fi dat-o presei americane spre publicare. Pe înregistrarea video se poate distinge vocea artistei, care îi cere scuze lui Johnny Depp şi îl întreabă ce este în neregulă, încercând să-l calmeze. „Când m-am trezit tu încă dormeai. Nici măcar nu ne-am certat în dimineaţa asta, doar ţi-am cerut scuze“, i se adresează Amber lui Depp, care îşi toarnă un pahar de vin.
Starul este extrem de agitat şi nervos, iar în momentul în care realizează că este filmat aruncă sticla de vin şi paharul în direcţia actriţei, încercând să-i ia telefonul. „Vrei să vezi nebunie? O să-ţi arăt“, se poate distinge vocea actorului.
Pe de altă parte, surse din anturajul lui Depp au declarat pentru TMZ.com că filmarea este editată, fiind eliminate porţiuni în care Amber Heard râde şi chiar îl provoacă pe Depp. Se pare totuşi că înregistrarea joacă un rol important în cazul construit de avocaţii actriţei în procesul de divorţ, prima înfăţişare urmând să aibă loc pe 17 august, după ce săptămâna trecută Heard nu a depus mărturie, aşa cum era stabilit.
Pe de altă parte, Heard a subliniat că filmarea nu a ajuns la presă prin intermediul ei, dar şi că îşi doreşte să soluţioneze divorţul într-un mod cât mai discret. „Nu sunt responsabilă pentru publicarea filmării. Nu este ceva ce mi-am dorit şi fac tot posibilul să conving mass-media să şteargă acele imagini. Am subestimat modul în care m-au afectat aceste luni dificile atât emoţional, cât şi fizic, precum şi eforturile presei de a mă intimida şi discredita. Din acest motiv şi pentru că îmi doresc să fac cele mai sănătoase alegeri pentru mine şi, sper, şi pentru Johnny, voi încerca să rezolv această problemă în cel mai discret mod cu putinţă“, a declarat Amber Heard pentru eonline.com.
Johnny Depp, acuzat de violenţă domestică
Amintim că la sfârşitul lunii mai,
Amber Heard a depus actele de divorţ
, invocând diferenţe ireconciliabile. Două zile mai târziu, actriţa a apărut la tribunal cu o vânătaie pe faţă pentru a solicita un ordin de restricţie temporar împotriva starului, pe care l-a şi obţinut, susţinând că acesta a agresat-o fizic şi declarând că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru. Totodată, actriţa a cerut o pensie alimentară de 50.000 de dolari pe lună, declarând că toate cheltuielile sale se ridică la suma de 43.700 de dolari pe lună.
Apropiaţii şi avocaţii lui Johnny Depp socotesc aceste acţiuni ale actriţei maniere meschine de a pune mâna pe averea lui, estimată la 400 de milioane de dolari. Ulterior însă, avocaţii artistei au decis să retragă solicitarea privind pensia alimentară din cauza acuzaţiilor lansate în presă, actriţa declarându-se îngrijorată că cererea de sprijin conjugal este folosită împotriva ei pentru a distrage atenţia publicului de la problema reală a violenţei conjugale. Decizia vine după ce avocata lui Depp, Laura Wasser, a solicitat judecătorului să respingă cererea soţiei sale, susţinând că
Heard doreşte să obţină „compensaţii financiare“
, dar şi să câştige simpatie prin invocarea violenţei domestice.
„Trăiesc cu spaima că Johnny se va întoarce pentru a mă teroriza fizic şi emoţional“, a mărturisit Heard în faţa judecătorilor, izbucnind în lacrimi la ieşirea din tribunal. „Pe toată durata relaţiei noastre, Johnny a avut un comportament abuziv verbal şi fizic. Am îndurat abuzuri emoţionale, verbale şi fizice din partea lui Johhny, care au inclus umilinţe, ameninţări, comportament ostil la adresa mea de fiecare dată când îi puneam la îndoială autoritatea lui sau nu eram de acord cu el“, a mai spus Amber Heard,
povestind în detaliu şi două dintre cele mai grave incidente
pentru care a prezentat şi dovezi – mai multe fotografii în care apare cu faţa plină de vânătăi.

Una dintre fotografiile prin care Amber Heard a obţinut ordinul de restricţie împotriva lui Johnny Depp FOTO People/Amber Heard
FOTO „People“

Mai mult, în sprijinul afirmaţiilor actriţei a venit şi scrisoarea semnată de fotografa şi scriitoarea americană iO Tillett Wrigh, o apropiată a cuplului, care a povestit mai multe momente ce au marcat relaţia celor doi actori. De asemenea, Amber Heard este apărată de fostul iubit, regizorul mexican Alejandro Gomez Monteverde (38 de ani), care susţine că artista este incapabilă să formuleze astfel de acuzaţii dacă nu ar fi adevărate.
Şi actorul a fost apărat de fostele sale partenere de viaţă şi de fiica sa. Astfel, cântăreaţa şi actriţa franceză Vanessa Paradis (43 de ani), care a avut o relaţie de 14 ani cu Depp şi au împreună doi copii,
a semnat o scrisoare
în care califică acuzaţiile de violenţă formulate de soţia artistului drept scandaloase. Şi fiica lor, Lily-Rose Depp, în vârstă de 17 ani,
a sărit în apărarea tatălui său
, afirmând că acesta este „cea mai drăguţă şi iubitoare persoană pe care o cunosc şi un tată extraordinar.“
Declaraţiile Vanessei Paradis coincid cu cele ale primei soţii a actorului, make-up artistul Lori Anne Allison (58 de ani), al căror mariaj a durat trei ani (1983-1986). Potrivit aceleiaşi surse, Allison s-ar fi confesat prietenilor că Depp nu este capabil să facă rău cuiva şi că nu ar îndrăzni niciodată să lovească o femeie. Şi actriţa americană Winona Ryder (44 de ani), care a avut o relaţie de patru ani cu Depp şi chiar au fost logodiţi, a comentat acuzaţiile de violenţă domestică aduse starului, declarându-se „şocată“.

Amber Heard şi Johnny Depp FOTO Guliver/Getty Images
Johnny Depp şi Amber Heard s-au logodit în decembrie 2013, după ce s-au întâlnit pe platourile de filmare ale lungmetrajului „Jurnalul unui iubitor de rom/ The Rum Diary" din 2011. Cei doi s-au căsătorit la începutul anului trecut în cadrul unei ceremonii private restrânse organizate în reşedinţa din Los Angeles, urmată de o petrecere pe insula privată a actorului.