Iulia Vântur şi Salman Khan s-au întâlnit cu Dalai Lama: ce scrie presa indiană despre scopul întrevederii FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezentatoarea de televiziune Iulia Vântur, în vârstă de 35 de ani, şi actorul bollywoodian Salman Khan, în vârstă de 50 de ani, s-au întâlnit cu liderul spiritual al budismului tibetan Dalai Lama (81 de ani), iar presa indiană speculează că aceştia au primit binecuvântarea pentru viitoarea căsătorie.

Iulia Vântur şi Salman Khan se află în prezent în provincia Ladakh, unde actorul filmează pentru următorul său lungmetraj, „Tubelight“. Artistul a profitat de o pauză şi a vizitat mănăstirea Thiske, iar alături de vedeta Pro TV a avut o întrevedere cu Dalai Lama. 

Câteva fotografii în care cei doi apar alături de liderul spiritual au fost publicate de indianexpress.com şi au dat startul unor noi speculaţii. Presa locală scrie că scopul întâlnirii a fost de a primi binecuvântarea pentru căsătorie, dar şi pentru a-l ruga pe Dalai Lama să le oficializeze relaţia. 

image

Iulia Vântur şi Salman Khan, alături de Dalai Lama FOTO indianexpress.com 

Zvonurile privind o viitoare căsătorie au fost intensificate şi de faptul că în ultimele luni cei doi nu s-au mai ferit să se afişeze împreună. Recent, vedetele au fost surprinse împreună la petrecerea organizată de familia actorului cu ocazia zilei de naştere a Iuliei, iar la jumătatea lunii mai, Iulia Vântur şi Salman Khan au apărut pentru prima dată împreună la un eveniment. La momentul respectiv, mai multe surse au declarat pentru 

hindustantimes.com

 că artistul s-a folosit de ocazie pentru a-şi oficializa relaţia cu românca şi pentru a o prezenta mai multor prieteni şi colegi de la Bollywood, printre aceştia numărându-se Shah Rukh Khan, Madhuri Dixit, Karan Johar, Lara Dutta şi Shahid Kapoor. 

   

Despre relaţia şi căsătoria lui Salman Khan cu Iulia Vântur se scrie încă din 2012, însă prezentatoarea a evitat întotdeauna să comenteze legătura, declarând în mai multe rânduri că şi-a făcut „mulţi prieteni“ în India, iar pe Salman l-a descris drept „un actor foarte apreciat care a muncit mult“. Totuşi, după apariţia oficială, în urma căreia presa indiană a dat drept sigură căsătoria, prezentatoarea Pro TV a negat cu vehemenţă faptul că ar urma să se căsătorească cu Salman Khan, scriind peFacebook: „Dragi prieteni, nu am simţit nevoia de a reacţiona la zvonurile apărute... Dar acum cred că ar trebui să spun în mod clar că nu am fost niciodată căsătorită şi nu sunt în nicio grabă să port rochia de mireasă. Dumnezeu să vă binecuvânteze noi toţi!“.

Trecutul Iuliei Vântur şi al lui Salman Khan

Salman Khan este unul dintre cele mai titrate nume de la Bollywood, iar în anul 2015 a ocupat poziţia a şaptea în topul Forbes al celor mai bine plătiţi actori din lume, cu venituri de 33,5 milioane de dolari, depăşind artişti de top de la Hollywood precum Johnny Depp, Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio. În prezent, Khan ocupă locul 17 în topul celor mai bogaţi actori din lume, cu o avere estimată la aproxiamtiv 200 de milioane de dolari. 

Abdul Rashid Salim Salman Khan este unul dintre cei mai apreciaţi artişti din India, recompensat cu multiple titluri Screen Awards la categoria Cel mai bun actor. Supranumit  „Silvester Stalone sau Rambo de India“, „tigrul Khan“ ori „noul rege de la Bollywood“, Salman Khan şi-a construit o reputaţie de băiat rău. În 1998, el a petrecut o săptămână după gratii, pentru posesie de arme şi uciderea antilopelor negre, la filmări, iar în 2002 a fost acuzat de ucidere din culpă după ce a accidentat mortal un pieton, însă în 2015 a fost achitat, moment ce l-a sărbătorit tot în compania româncei. 

Starul a avut relaţii cu mai multe actriţe de pe scena Bollywoodului, printre care şi Miss World 1994, Aishwarya Rai, în perioada 1999-2001, Katrina Kaif, Sangeeta Bijlani şi Somy Ali. 

Pe de altă parte, Iulia Vântur şi-a început cariera ca manechin, iar la vârsta de 14 ani s-a înscris la şcoala Ligiei Cosoi (mama Laurei Cosoi), apoi a intrat în trupa de modele a Casei Studenţilor din Iaşi. Absolventă a Facultăţii de Drept, Iulia Vântur a prezentat o emisiune la Europa Nova, o staţie locală, apoi s-a mutat la Pro TV Iaşi, iar din 2006 a urcat la pupitrul ştirilor de weekend de la Bucureşti şi a devenit co-prezentatoare cu Ştefan Bănică Jr. la „Dansez pentru tine“. În prezent, Iulia Vântur este gazda reality show-ului „Ferma vedetelor“, de la Pro TV. 

Iulia Vântur a avut o relaţia de aproape patru ani cu producătorul şi cântăreţul Marius Moga, despre care a mărturisit că a schimbat-o într-un sens bun. „Am învăţat multe, am crescut şi am evoluat împreună. Ne-am modelat unul pe celalalt. Am învăţat ce înseamnă dragostea adevărată şi pură, mai ales după ce am terminat relaţia. Abia după, am simtit dragostea aia necondiţionată, când nu mai vreau nimic de la el, doar să-i fie bine“, a spus vedeta despre cel de care s-a despărţit în 2011, după o pauză luată în 2009.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite