Hugh Hefner s-a căsătorit de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hugh Hefner, părintele Playboy, şi logodnica lui, Crystal Harris, mai tânără cu 60 de ani, s-au căsătorit în noaptea de Anul Nou.

Hefner, în vârstă de 86 de ani, şi Crystal, de 26 de ani, s-au căsătorit la reşedinţa Playboy din Beverly Hills, potrivit Mediafax. Pe parcursul ceremoniei dar şi pe durata petrecerii, mireasa şi-a ţinut admiratorii la curent cu postări pe Twitter.

„Astăzi este ziua în care am devenit doamna Hugh Hefner. Sunt foarte fericită şi mă simt norocoasă şi binecuvântată“, a scris Crystal. Ea a mai postat pe contul de Twitter fotografii cu personalul din conacul Playboy, precum şi cu decorul de petrecere.

Hefner şi Harris programaseră să se căsătorească în iunie anul trecut, dar s-au despărţit şi au anulat evenimentul. Cei doi s-au împăcat în luna mai, iar pe 12 decembrie, Hefner a anunţat că doreşte să păşească în noul an ca bărbat însurat.

Acesta este al treilea mariaj al patronului grupului Playboy care a mai fost căsătorit cu Mildred Williams (între 1949 şi 1959) şi cu Kimberley Conrad (din 1989 până în 2010). Hugh Hefner are patru copii: Christie Hefner (născută în 1952), David Hefner (născut în 1955), Marston Hefner (născut în 1990) şi Cooper Hefner (născut în 1991).

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite