Gemenele de la Cheeky Girls, la 20 de ani de la succesul european: cum s-au reinventat și ce fac acum. „Ziua suntem îmbrăcate la costum”

0
Publicat:

La mai bine de două decenii de la hitul care le-a făcut celebre în întreaga Europă, gemenele de la Cheeky Girls, Monica și Gabriela Irimia, demonstrează că succesul poate fi reinventat: au reușit să rămână relevante într-o industrie profund schimbată, combinând muzica și aparițiile live cu o carieră surprinzătoare într-un domeniu complet diferit.

Gemenele de la Cheeky Girls. FOTO: Getty Images
Gemenele de la Cheeky Girls. FOTO: Getty Images

Stabilite în Marea Britanie, Monica și Gabriela Irimia, ajunse la 43 de ani, spun că trăiesc „cea mai bună versiune a vieții lor”, atât pe plan profesional, cât și personal, notează publicația The Sun.

În prezent, cele două lucrează în domeniul auto, fiind angajate în showroom-uri Audi din Marea Britanie. Gabriela lucrează în orașul York, iar Monica la Boston, în comitatul Lincolnshire, ambele ocupând poziții în vânzări. Ele spun că pasiunea pentru mașini nu este una recentă și că se regăsesc pe deplin în această meserie. „Ziua suntem îmbrăcate la costum și lucrăm cu mașini Audi, iar seara urcăm pe scenă în ținute sexy, ca Cheeky Girls. Avem ce e mai bun din ambele lumi”, a declarat Gabriela Irimia.

În paralel, concertele și aparițiile live rămân o sursă importantă de venit. Relansarea piesei „Cheeky Song (Touch My Bum)” pe TikTok și pe alte platforme de social media a dus la o creștere semnificativă a cererii pentru show-uri. Gemenele cântă atât la festivaluri mari, cât și la evenimente private, cluburi studențești sau chiar în aziluri de bătrâni.

Despre aspectul lor fizic de invidiat, Gabriela a spus râzând: „Oamenii ne întreabă mereu care e secretul nostru ca să arătăm bine. Avem câteva reguli stricte: nu mâncăm după ora 19.00, facem sport în fiecare zi și avem parte de mult sex”.

Deși atrag în continuare atenția prin aspectul lor fizic, Monica și Gabriela vorbesc deschis și despre provocările din trecut. După succesul uriaș din anii 2000, când „Cheeky Song” a vândut peste 1,2 milioane de copii și a ajuns pe locul al doilea în topurile britanice, prăbușirea casei de discuri Telstar le-a lăsat cu datorii uriașe. În 2009, gemenele au fost declarate falite și s-au confruntat cu probleme serioase de sănătate, inclusiv tulburări de alimentație.

Astăzi, ele spun că au depășit acea perioadă și vorbesc deschis despre experiențele lor pentru a încuraja și alte persoane aflate în situații similare. Deși au primit oferte pentru diverse reality show-uri, cum este Love Island, sau platforme online controversate, precum Only Fans, le-au refuzat, preferând să se concentreze pe muzică și pe alte proiecte.

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite