FOTO Câştigători de premii Oscar dispăruţi de pe „radarul“ Hollywood-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigarea unui premiu Oscar devine, inevitabil, punctul culminant al carierei oricărui actor. După primirea unei astfel de distincţii, foarte mulţi actori trec la un nivel superior şi joacă roluri în filme de succes şi nu numai. Numai că această regulă nu reprezintă întotdeauna cheia spre afirmarea completă.

Din nefericire, publicaţia „Wall Street Cheat Sheet“ a reuşit să arate cum garanţia acestei reguli nu a fost una stabilă în cazul mai multor actori pe care i-a adunat într-o listă. Astfel, unii dintre ei fie şi-au rezervat cariera pentru roluri minore, fie au dispărut complet din lumina reflectoarelor. Iată, mai departe, lista cu numele unor câştigători de Oscar dar care au dispărut de pe radarul Hollywood-ului.

Kim Basinger

Kim Basinger (60 de ani) a câştigat un premiu Oscar în 1998 în calitate de cea mai bună actriţă într-un rol secundar pentru rolul din „L.A. Confidential“. Dar, în loc să profite de imboldul oferit de acest premiu, Basinger a luat o pauză de trei ani şi nu a mai apărut în nicio producţie cinematografică. Vedeta a reapărut în lumina reflectoarelor în 2000, cu rolul din „I Dreamed of America“, însă nu a fost remarcată pe deplin, iar de atunci şi până acum actriţa nu a mai jucat într-o producţie hollywoodiană.

Kim Basinger

FOTO wallstcheatsheet.com

Mira Sorvino

Fiica unui veteran al industriei cinematografice (Paul Sorvino), Mira a plecat acasă, în 1996, cu un premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, după ce a jucat în filmul „Mighty Aprodite“. În această peliculă, Sorvino joacă rolul unei prostituate prietenoase pe nume Linda Ash, însă, în ciuda unui personaj destul de comic adus la viaţă, succesul la box office a fost de scurtă durată. Curând, actriţa s-a îndepărtat de platourile de filme şi a putut să fie văzută ocazional în seriale de televiziune şi în videoclipuri.

Mira Sorvino

FOTO wallstcheatsheet.com

Renée Zellweger

Renée Zellweger a câştigat, la fel ca şi celelalte actriţe evidenţiate, titlul Academiei de Film Americane pentru cel mai bun rol secundar, pentru partitura din „Cold Mountain“, din 2004. Pe lângă acest rol, Zellweger a mai jucat în „Me, Myself & Irene“, „Bridget Jones’s Diary“ şi „Chicago“. Dar, în ciuda unor personaje remarcabile pe care a reuşit să le aducă la viaţă, ultimii zece ani au fost destul de şterşi pentru ea, iar din 2010 nu a mai apărut în nicio producţie, cu mici excepţii, anterior acestui an („Cinderella Man“ şi „Appaloosa“). Pe de altă parte, publicaţia „Variety“ a specificat că urmează să aibă un rol în pelicula „The Whole Truth“, ce urmează să fie lansată în 2015. Cine ştie, poate că fanii au văzut în că ultima sa apariţie.

Renée Zellweger

FOTO wallstcheatsheet.com

Roberto Benigni

Rolul lui Benigni din „Life is Beautiful“ i-a garantat acestuia mai multe premii, acţiunea peliculei având loc în timpul Holocaustului. El l-a interpretat pe Guido, un contabil evreu căsătorit care are un fiu şi care trebuie să îşi menţină familia unită după ce Germania începe să ocupe Italia. După acest rol, Roberto Benigni s-a retras pentru o perioadă din actorie, iar atunci când s-a întors a interpretat o serie de roluri care nu îi veneau tocmai mănuşă. De altfel, părţile din „Asterix şi Obelix“ şi „Pinocchio“ i-au garantat un premiu Zmeura de Aur pentru cel mai prost actor. De la rolul din „Life is Beautiful“, Benigni a mai jucat în alte cinci filme, niciunul dintre roluri nefiind pe măsura celui premiat cu Oscar.

Roberto Benigni

FOTO wallstcheatsheet.com

Tatum O’Neal

Tatum O’Neal a câştigat primul ei Premiu Oscar la vârsta de zece ani, în 1974, pentru rolul de copil-artist din „Paper Moon“. Dar, după ce s-a căsătorit cu John McEnroe, în 1984, practic, şi-a încetat cariera de actriţă. Chiar şi după ce mariajul cu starul de tenis a ajuns la final, O’Neal nu a mai găsit puterea să revină în cinematografie. În schimb, a avut apariţii în show-uri precum „Sex and the City“, „8 Simple Rules for Dating My Teenage Daughter“, „Law and Order: Criminal Intent“ şi „Dancing with the Stars“, dar nu a mai reuşit să-şi recapete popularitatea pe care a avut-o cândva.

Tatum O’Neal

FOTO wallstcheatsheet.com

Faye Dunaway

Actriţa a câştigat, în 1977, premiul Oscar pentru rolul din „Network“, iar, înainte de acest trofeu, şi-a conturat faima pentru partea sa din filmul „Bonnie şi Clyde“ (1967). Alte roluri marcante ale acesteia pot fi cele considerate din „The Thomas Crown Affair“ şi „Little Big Man“. După alte câteva partituri clasice din anii 1970, cariera ei a început încet, încet să intre pe o pantă descendentă, mai ales după portretizarea lui Joan Crawford“, din „Mommie Dearest“.

Faye Dunaway

FOTO wallstcheatsheet.com

Helen Hunt

Rolul din „As Good As It Gets“, din 1998, i-a adus celebrei Helen Hunt premius Oscar pentru cea mai bună actriţă. La acea vreme, Hunt era actriţa vânată de toate studiourile de producţie, ca mai apoi să devină cea mai bine plătită actriţă de televiziune pentru rolul din sitcom-ul „Mad About You“. Precum în celelalte cazuri, Helen Hunt a ieşit din raza de acţiune a radarului de la Hollywood, jucând în piese de teatru sau pur şi simplu fiind preocupată de viaţa personală. Într-o notă mai răutăcioasă, Hunt a căzut şi în dizgraţia publicului, mai ales după ce a apărut în calitate de soţie a lui Tom Hanks în „Cast Away“.

Helen Hunt

FOTO wallstcheatsheet.com

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite