Elton John, tată pentru a doua oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul britanic Elton John (65 de ani) şi partenerul său, David Furnish au devenit, de curând, părinţi pentru a doua oară.

Starul britanic şi partenerul lui de viaţă David Furnish şi-au mărit familia cu ajutorul unei mame-surogat din California, care a născut de curând. Presa americană susţine că Elton John şi David Furnish îşi doreau foarte mult încă un copil şi, pentru a-şi îndeplini acest vis, au decis să apeleze la aceeaşi femeie care l-a adus pe lume şi pe primul lor copil, Zachary, născut pe 25 decembrie 2010.

Se crede că mama-surogat, a cărei identitate este ţinută în mare secret, a fost prezentată cuplului britanic de către reprezentanţii unui centru pentru părinţi-surogat din Statele Unite.

Purtătorul de cuvânt al cântăreţului britanic a refuzat să comenteze informaţiile apărute în New York Post, spunând că nu discută niciodată despre viaţa personală a clientului său.

Elton John s-a căsătorit cu partenerul său de viaţă în 2005.

Muzicianul a declarat, într-un interviu acordat în iulie televiziunii NBC, că se teme puţin de momentul în care fiul său îl va întreba de ce nu are o „mămică“. "Va fi dureros pentru el când va creşte şi va înţelege că nu are o mămică. Însă e foarte fericit. Nu am văzut niciodată un copil atât de mulţumit. Iar voi nu aţi văzut niciodată doi oameni mai mulţumiţi decât David şi cu mine“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite