Danielle Steel, viaţa ca un roman. Scriitoarea a fost măritată de cinci ori şi a crescut nouă copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Danielle Steel, o viaţă ca un roman FOTO Shutterstock
Danielle Steel, o viaţă ca un roman FOTO Shutterstock

Numită „regina romanelor de dragoste‟, Danielle Steel este unul dintre cei mai prolifici scriitori din lume, lansând, în medie, şapte romane noi pe an. Autoarea de 73 de ani a vândut, până acum, peste 800 de milioane cărţi, iar viaţa ei personală ar putea la fel de bine să devină subiect de roman.

Chiar dacă sunt considerate de mulţi simpliste şi cu intrigi deloc sofisticate, cărţile autoarei s-au vândut cu succes peste tot în lume. Fără doar şi poate, Danielle Steel a găsit reţeta perfectă pentru a scrie romane care se citesc repede şi care plac unui număr mare de oameni. 

„Nu există miracole! Doar disciplină‟, dezvăluie Steel secretul producţivităţii ei, în revista Glamour. Disciplina de a munci 20-22 de ore pe zi şi de a dormi doar patru ore pe noapte. Câteodată ajunge să petreacă la biroul ei chiar şi 24 de ore. „Moartă-coaptă, eu mă aşez la biroul meu şi lucrez. Câteodată termin o carte dimineaţa şi, până la finalul zilei, încep deja o nou proiect”, a mărturisit scriitoarea.

Citeşte aici incredibila poveste de viaţă a scriitoarei, cum a fost la un pas să se călugărească, dar a ajuns să aibă cinci mariaje şi nouă copii.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite