Chris Suspect, fotograful „preferat“ al lui Donald Trump, vine în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chris Suspect, un fotograf american deloc pe placul preşedintelui Trump
Chris Suspect, un fotograf american deloc pe placul preşedintelui Trump

Unul dintre cei mai în vogă fotografi americani ai momentului, Chris Suspect, este invitatul special al celui mai important festival internaţional de arte vizuale din România, „Vama Sub Lumini de Oscar”, care se va desfăşura la Vama Veche, în perioada 18-27 august.

Chris Suspect este un fotograf deloc pe placul preşedintelui american Donald Trump: încă de la învestirea acestuia, pe 20 ianuarie, Chris a fotografiat multe dintre protestele de la Washington. 

O parte dintre fotografiile realizate de Chris Suspect pe parcursul acestor proteste au fost incluse într-un proiect de carte care cuprinde imagini realizate de 27 de fotografi, proiect intitulat Un-Presidented: The Inauguration of Donald J. Trump and the People’s Response (Învestirea lui Donald J. Trump şi reacţia poporului), un album plin cu puternice fotografii alb-negru de stradă şi documentare. Proiectul a fost selectat în categoria “Project We Love" de către platforma Kickstarter – o realizare demnă de menţionat, având în vedere că doar 5% din proiectele Kickstarter primesc acest statut - şi şi-a îndeplinit obiectivul iniţial de finanţare în mai puţin de patru zile.

În cadrul Festivalului „Vama Sub Lumini de Oscar”, Chris Suspect îşi va prezenta fotografiile de protest, va vorbi despre cum a fost realizat albumul Un-Presidented: The Inauguration of Donald J. Trump and the People’s Response şi despre cum se trăieşte în Washington, sub controversata administraţie Trump.

Vama sub Lumini de Oscar (VSLO), cel mai mare festival de arte vizuale din România, a ajuns la ediţia a 8-a şi se va desfăşura la Vama Veche, în perioada 18-27 august. Înscrierile au început, iar pasionaţii de fotografie şi film pot participa cu o condiţie de bază: să facă o faptă bună. Data limită a înscrierilor este 14 august, iar doritorii pot accesa pentru detalii site-ul festivalului.

foto chris suspect

Imagine de la protestele din Washington                   FOTO: Chris Suspect

În ediţia a 8-a vor avea loc cursuri gratuite de fotografie de stradă, instantanee cotidiene, 4x4 mud photography, fotografie conceptuală, fotografie de nud (doar pentru fotografii +18 ani), fotografie de produs, portret de mireasă, fotografie de observare cu telefonul mobil sau cursuri de retuşare a imaginilor în Photoshop. Lectorii care predau sau care fac prezentări sunt profesionişti în lumea imaginii şi a fotografiei, nume recunoscute pe plan naţional şi chiar pe plan internaţional!

De la Marian Sterea şi  Nicolae Coşniceru la Vali Bărbulescu sau Cristian Crisbăşan, de la Michail Moscholios (Grecia), Olav Urdahl (Norvegia), la americanul Chris Suspect, lectorii de anul acesta se vor strădui ca pe parcursul workshopurilor pe care le susţin să îi îndrume pe cei înscrişi în aşa fel încât să înveţe bazele unora dintre cele mai sensibile, complicate sau impresionante stiluri fotografice. De asemenea, după fiecare curs vor avea loc întâlniri, proiecţii şi analize de portofoliu cu imaginile realizate la partea practică a workshopurilor.

Şi pentru că de câţiva ani VSLO nu înseamnă numai fotografie, şi la această ediţie se vor organiza cursuri gratuite de film, teatru, muzică, pictură şi modelaj tradiţional, cu lectori specializaţi care vor prezenta rezultatul muncii lor sub forma unor vernisaje, scurtmetraje sau momente de teatru.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite