Ce spune Horia Brenciu despre declaraţiile lui Dan Bittman: „El zice nişte lucruri din frustrarea pe care a acumulat-o”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Brenciu - FOTO Eduard Enea

După ce solistul trupei Holograf a făcut în ultimele zile noi declaraţii controversate cu privire la pandemia de COVID-19, Horia Brenciu a fost întrebat care este opinia sa cu privire la spusele colegului său de breaslă.

Invitat într-o emisiune a celor de la Pro TV, Horia Brenciu a vorbit despre mai multe subiecte, inclusiv unul dintre cele care au intrat în atenţia opiniei publice săptămâna trecută: declaraţiile lui Dan Bittman despre COVID-19 şi pandemie, despre care acesta susţine că este o conspiraţie şi că nu mai vrea să trăiască sub restricţiile impuse de guvern.

Brenciu a evitat să comenteze subiectul, preferând să ia o atitudine distanţată, menţionând însă că are o relaţie lungă de prietenie cu Dan Bittman.

“Eu cu Dan Bittman am o lungă relaţie de prietenie. Ştiu multe lucruri din viaţa lui. Eu nu sunt omul care te şterge din telefon pentru că ai votat cu altcineva pe care nu-l suport eu. Între noi s-a dezvoltat o relaţie pe care nicio declaraţie a ta nu poate să o combată. El zice nişte lucruri pe deplină motivaţie din frustarea pe care a acumulat-o. În urmă cu 7 luni, nu ar fi declarat asta pentru că nu simţea aşa ceva.

Este părerea lui, ce gândesc toţi artiştii pe care îi cunosc, sunt părerile lor. Eu nu cad în plasa acestui subiect în care au căzut ei. Eu vreau să discut despre suflet, despre iubire. Nu mă ajută pe mine să cad în această plasă. Gândeşte-te că se va termina pandemia. Lucrul acesta se va termina. Poporul român uită, peste 2-3-4 ani”.

Una dintre cele mai cunoscute persoane care i-au luat imediat apărarea lui Dan Bittman este Mihai Mărgineanu. Află ce a spus actorul de pe click.ro.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite