Cât costă ținuta purtată de Simona Halep la nunta lui Ianis și Elena Hagi. Rochie neagră, cu un decupaj provocator
0Ianis Hagi şi Elena Tănase s-au cununat religios duminică, 14 iulie, la Biserica Sfântul Visarion, iar la nunta anului a participat și Simona Halep. Jucătoarea de tenis a purtat o rochie superbă, pentru care a plătit o sumă colosală.
Simona Halep, în vârstă de 32 de ani, a venit la însoţită de părinţii ei. Fostul lider WTA a făcut senzație cu ținuta pe care a ales să o poarte, o rochie lungă de culoare neagră, cu decupaj provocator în zona abdomenului, potrivit Click!
„Sunt convinsă că o să fie o petrecere ca la machedoni, până dimineață. Este o familie foarte specială pentru noi toți și mă bucur tare că pot fi prezentă la nuntă. Le doresc casă de piatră și multă fericire pentru că este cea mai importantă. Nu știu cât voi sta, dar o voi face cu mare plăcere. Toate melodiile sunt frumoase, atât cât pot și știu am să dansez pe muzica machedonească”, a declarat Simona Halep, pentru antena.ro.
Cât costă rochia purtată de Simona Halep
Simona Halep a publicat imagini de la eveniment pe pagina sa personală de Instagram, la secțiunea InstaStory, acolo unde apare alături de părinții ei, Stere și Tania Halep, dar și de tatăl mirelui, Gică Hagi.
În ceea ce privește prețul ținutei alese de sportivă, ei bine, jucătoarea de tenis a scos din buzunar o sumă colosală. Mai exact, prețul pentru o asemenea rochie este de aproximativ 15.000 – 20.000 de euro, conform cancan.ro.