Cântăreţii îşi cer drepturile
Artişti precum Dan Bittman, Cristi Minculescu, Ştefan Bănică jr, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Nicu Covaci, Florin Chilian şi Nicu Alifantis cer, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Culturii, extinderea protecţiei drepturilor de autor asupra operelor, de la 50 la 95 de ani, după ce Comisia Europeană a propus modificarea Directivei Termenului de Protecţie existente.
„Propunerea Comisiei de a extinde termenul de protecţie la 95 de ani este oportună“, notează artiştii în scrisoarea deschisă.
„Consecinţa directă a ieşirii muzicii din perioada de protecţie este aceea că oricine, după bunul său plac, poate folosi orice înregistrare sau operă fără a avea acordul artistului, ceea ce va duce la scăderea valorii patrimoniului cultural al României”, subliniază ei, dând ca exemple opera ale unor artişti precum Maria Tănase, Anda Călugăreanu şi Florian Pittiş.
Aceştia subliniază că diferenţa semnificativă dintre termenele de protecţie din UE şi SUA facilitează pirateria.
În România, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi industrială a fost o problemă pentru aderarea la Uniunea Europeană, capitolul fiind marcat cu steguleţ galben la raportul de ţară al Comisiei Europene din 25 octombrie 2005.





















































