Biu, armonia cu aromă de Havana

A descoperit că are ureche muzicală la patru ani, pe la douăzeci a început să ia muzica în serios, iar din 2006 trăieşte în România. Biunaiqui Marquetti, pentru cunoscători Biu, s-a născut în Cuba şi a purtat cu sine mesajul muzicii meleagurilor natale cam peste tot în lume.

Un moment aparte din cariera ei a fost festivalul de jazz de la Santa Lucia, în Jamaica (2005), unde a cântat alături de Nora Johns, Boyz II Men şi Julio Iglesias.
 
Biu n-a intenţionat să facă din muzică o profesie, dar destinul a vrut altfel şi după câteva încercări de a ignora ceea ce era evident şi-a urmat calea. Divinitatea a înzestrat-o din plin cu talent, vocea sa plină de soare te poartă pe tărâmuri exotice, iar zâmbetu-i generos şi molipsitor colorează atmosfera.

A înregistrat până acum şase albume: cu Azucar Negra - trei, cu Huracan del Caribe - două şi cu Mandinga - unul. Îşi doreşte să scotă şi un album solo, ar fi pentru ea primul de acest fel din carieră. Intenţionează să facă isprava asta în România, dar nu se grăbeşte, calitatea primează în ceea ce o priveşte.

De ce România, de ce ai ales această parte a lumii când ai fi putut să te opreşti pe alte meleaguri?

Biu: De fapt România m-a ales pe mine, Mandinga a fost acolo, ei căutau o fată pentru formaţia lor şi când am auzit că se face un casting, m-am prezentat şi l-am luat. Mi-a plăcut ideea de a avea o experienţă cu o trupă din străinătate.

Cum începe povestea ta?

Biu: Eu cânt de când aveam patru ani. Profesional am început să cânt de la vârsta de la douăzeci. Eram cu o trupă cubaneză, numai de fete, zece la număr. Se numea Ricacha. O altă trupă numai de fete în care am cântat a fost Huracan del Caribe. Apoi în Azucar Negra proporţia a fost diametral opusă, erau 12 băieţi şi două fete. O trupă foarte mare. Am cântat trei ani în Azucar Negra (râde şi salută acele vremuri).

Am iubit muzica de mică. Am absolvit facultatea de litere şi ştiinţe militare, într-o şcoală militară. Apoi am început Dreptul. Am făcut doi ani de facultate şi am pornit cu dreptul, dar spre muzcă. Asta era viaţa mea. Nimeni nu se gândea că voi alege muzica.

Muzica e tradiţie de familie?

Biu: Tatăl meu era percuţionist, dar a plecat în Statele Unite când eu aveam cinci ani. A murit acolo. Pe altcineva în familie care să se ocupe cu muzica n-am avut. Cu toate astea era ceva ce aveam în sânge, poate de la el... Mama mea este licenţiată în educaţie primară. Am şi o soră mai mică, şi la fel ca mama lucrează în domeniul educaţiei.

Doamneee, eu de mică urcam pe scenă şi cântam şi dansam fără niciun fel de problemă. Ţin minte că la zece ani, organizam petreceri în şcoală, cântam, eram coregraf şi mă simţeam ca peştele în apă.

A preferat şcoala militară

Biu: Când aveam 14 ani, profesorii mi-au cerut să intru în Şcoala Naţională de Arte, dar am refuzat pentru că doream să fac şcoala militară. Am făcut şcoala militară, litere şi ştiinte. Aveam un profesor de muzică şi el mereu era după mine. „Te rog frumos, du-te!, Te rog frumos, du-te! Te rog frumos că va fi bine, te rog frumos că ai condiţii...”, îmi spunea.

Dar şi înainte, profesorii pe care i-am avut în şcoala generală mi-au ghidat paşii. Am refuzat mereu să merg la Şcoala Naţională de Artă. Eram deja la Drept când am auzit că se organizează un casting pentru orchestra feminină şi m-am hotărât să merg şi eu. Aşa am pornit pe acest dum şi nu-mi pare rău. Muzica este viaţa mea şi datorită ei am cunoscut foarte multe ţări. Nu am avut de ce regreta această decizie. Este frumos când aduci muzica ta peste tot în lume şi lumea te primeşte aşa de bine.

Mâna lui Dumnezeu

Biu: Mi-a povestit mama mea, sincer, eu nu mi-amintesc, că aveam patru ani şi s-a organizat în Cuba un festival internaţional pentru copii şi tineri. Eu nu am cântat, dar am dansat în faţa a mii de oameni. Mama mea a fost mândră, îmi spunea "Mâna lui Dumnezeu". Am multe amintiri din copilărie, de fiecare dată când urcam pe scenă. Dacă te uitai la mine parcă nu eram eu, era altceva, cred că era "mâna lui Dumnezeu", aşa cum spune mama

„În Cuba, visul tuturor fetelor care cântă este să ajungă într-o formaţie mare”

Cum te-a primit lumea muzicală cubaneză?

Biu: În Cuba, visul tuturor fetelor care cântă este ca să ajungă într-o formaţie mare cu muzicieni băieţi. Eu am avut norocul acesta. Am ajuns acolo şi am fost foarte fericită, am fost pusă în valoare fiind înconjurată de foarte buni muzicieni. A fost o experienţă nemaipomenită. E mare concurenţa, dar ai ocazia să-ţi demonstrezi valoarea. Când am început să cânt cu trupa Ricacha, am fost apreciată. Aşa am urcat, treaptă cu treaptă.

La mine în ţară, când vrei să faci o carieră muzicală solo este greu să reuşeşti pentru că pe nimeni nu interesează asta. Toată lumea vrea să ajungă într-o formaţie mare. Asta pot spune eu că am reuşit. Acum sunt într-o altă etapă a carierei mele, una în care consider că sunt pregătită să fac o carieră solo.

Fidel Castro, strict în politică, permisiv cu muzica, sportul şi cultura

Biu:  În Cuba este un regim strict din punct de vedere economic şi cu altele, dar când vorbim despre muzică, despre sport sau despre cultură este altceva. Totul este mai deschis, totul este mult mai liber. Eu am călătorit de când aveam 20 de ani, n-am avut nicio restricţie. Drept dovadă, muzica şi cultura cubaneză se cunnosc peste tot în lume.

Eu am crescut cu Revoluţia, eram cu socialismul, comunismul cum se spune şi a fost o etapă din viaţa mea foarte bună. Eram foare fericiţi, aveam ajutor din partea ruşilor. Din păcate aici, în România, nu a fost aşa. Dar eu nu pot să spun altfel, la noi a fost foarte bine.

Cubanezii zâmbesc, chiar dacă nu ştiu ce le aduce ziua de mane 

Biu: Problemele au început când a căzut comunismul în celelalte state, în Europa de Sud-Est şi în URSS. Atunci am început să facem noi tot. A fost extrem de dificil. Noi primeam ajutor din Rusia, din România, de prin toate ţările comuniste. Când a căzut blocul comunist, n-am mai primit ajutor din partea nimănui. Au fost şase ani foarte grei, dar după această perioadă, situaţia s-a redresat.

Şi acum este puţin mai greu, pentru că nu se ştie ce se va întâmpla acolo, Fidel Castro e bolnav, ţara este condusă de fratele său şi nu se ştie ce se va întâmpla. Cu toate acestea poporul cubanez ştie să zâmbească, este foarte vesel şi ne bucurăm de muzică. Noi fără muzică nu putem trăi, ne hrănim din muzică.

Bucureştenii nu seamnă cu oamenii din Cuba, cei din provincie, da

Biu: Oamenii din Havana nu seamănă deloc cu cei din Bucureşti, semănă cu cei din provincie. Eu când trebuie să cânt în afara Bucureştiului, Doamneeee, sunt cea mai fericită... Oamenii sunt foarte primitori, se aseamăna cu cei din Cuba. În Braşov, în Timişoara, în Oradea, în Baia-Mare, sunt multe oraşe pe care le îndrăgesc, este un public extraordinar de primitor. În Bucureşti este puţin mai greu, dar şi aici  oamenii îndrăgesc muzica noastră. Eu mă simt foarte bine când cânt afară.

Dacă ai putea să alegi un oraş din România în care să locuieşti, care ar fi acela?

Biu: Sunt trei oraşe care îmi plac foarte mult: Timişoara, Braşov şi un oraş mic, dar foarte, foarte frumos, Sighişoara. Şi noi avem în Cuba oraşe aşa cum este Sighişoara (foto), iar oamenii sunt tot aşa plini de căldură.

Vrei să obţii cetăţenia română?

Biu: Da m-am gândit şi la această variantă, numai că durează prea mult, iar eu îmi doresc să stau lângă fetiţa mea. Dacă nu reşedinţa permanentă în acest an, dacă legea nu-mi va permite atunci eu pot să plec.

Are o feţită de opt ani, Lienlysbell

Biu: Se numeşte Lienlysbell (foto), are opt ani, învaţă la pian şi are nevoie de mine. Stă cu mama mea în Havana.  Acolo locuieşte familia mea.

De două ori pe an merg acasă să-mi văd copilul. Aş vrea să mă duc mai des, dar nu pot. Avionul este destul de scump.

Legislaţia românească nu-i permite să-şi aducă fetiţa aici

Biu: Nu e o problemă cu legislaţia din Cuba, să îmi aduc copilul. Problema este aici pentru că trebuie să îmi reînoiesc permisul de şedere, nu am reşedinţă permanentă din păcate, dar sunt probleme cu legile din România, nu în Cuba.

Legea nu imi permite să aduc copilul, decât dacă am reşedinţă permanentă. E o lege de autoritate pentru străini, reşedinţă permanentă pot obţine numai dacă sunt căsătorită cu un român. Dacă nu mă căsătoresc nu pot obţine reşedinţa permanentă.

Dacă aş avea reşedinţă permanentă, n-ar mai trebui să îmi reînoiesc în fiecare an viza de şedere, aş putea să stau cinci ani. Atunci mi-aş putea aduce fetiţa, aş putea să îmi cumpăr o casă, să îmi iau o maşină şi aşa mai departe.

Chiar şi dacă tu eşti un artist recunoscut, în fiecare an trebuie să mergi să reînoieşti viza, pentru a avea dreptul de mai sta un an. După cinci ani am voie să mă prezint pentru probă la cetăţenie. Au trecut trei ani, ar mai fi doi. Este foarte complicată legislaţia.

Acum stai în chirie?

Biu: Da, am avut norocul că am avut nişte prieteni care mi-au oferit apartamentul foarte ieftin. Stau de doi ani în acest apartament.

Te-ai mai întoarce în Cuba?

Biu: Da, am fetiţa mea acolo. Am stat fără ea trei ani. Chiar daca e vorba de carieră, chiar dacă mă gândesc la viitorul ei. Îmi lipseşte foarte mult şi ea creşte acum, are nevoie de mine. Când era mai mică nu-i era atât de tare dor de mine, dar îi este.

Eu vreau ca ea să crească acolo, în Cuba, cu toate obiceiurile de la noi, cu muzica şi căldura, cu tot. Sigur, vreau să o aduc aici măcar în vacanţă, să aibă ocazia să cunoască România, să vadă zăpada. E foarte frumoasă ( exclamă încântată).

Bine, dacă se obişnuieşte, ar fi extraordinar să fie aici împreună cu mine, atunci o voi chema şi pe mama. Trebuie să o aduc pentru că singură nu mă descurc, ea a crescut-o, nu se poate altfel.

Idolul ei e Marc Anthony, dar nici un duet cu Bănică Jr. nu i se pare o idee rea

Biu: Marc Anthony este preferatul meu, e visul meu. Îl rog pe Dumnezeu să nu mă lase să mor fără măcar să stau lângă el.

Dar să cântaţi un duiet împreună?

Biu: Mor...

Pe aceeaşi scenă?

Biu: Mor, mi-ar plăcea la nebunie... Mor...Aşa de tare îl admir...

Dar dintre artiştii români, cu cine ţi-ar plăcea să cânţi şi nu ai reuşit încă?

Biu: Este un artist care n-are nicio legătură cu muzica latino, dar îmi place pentru că are o prezenţă scenică foarte carismatică. Este vorba despre Horia Brenciu. Am avut norocul să fac un duet cu el, face show. Îmi place foarte mult şi de Ştefan Bănică Jr.. Ştiu că nu este un mare cântăreţ, dar ceea ce face, mie îmi place.

E mai complicat să cânţi cu Bănică, el e cu rock n’ roll-ul, tu esti pe latino...

Biu: E greu, dar se poate. Eu cânt latino, dar cânt şi alte genuri de muzică, se poate...

Un alt artist care îmi place mult este Marcel Pavel. Sunt oameni calzi toţi trei, ca artişti. Le admir pe Andra şi pe Loredana. Mi-ar plăcea să cânt şi cu ele.

Pregăteşte un nou album

Biu: Cu Azucar Negra (foto) am trei albume, cu Huracăn del Caribe două şi cu Mandinga unul. Acum pregătesc un album, solo.

Când apare?

Biu: Asta nu ştiu, casa de producţie merge aici puţin mai greu, vom vedea. Deşi multă lume îndrăgeşte muzica latino, din păcate nu prea se difuzează. Este necesar să ne decidem care să fie melodia care să prindă aici, să fie difuzată la radio.

Oricum eu nu mă grăbesc pentru că nu sunt interesată să fac un album pe calculator, vreau să fie un album bine făcut, live, aşa cum facem noi acolo în Cuba. Cu muzicieni, live. Lumea aici apreciază asta. Aşa cântăm noi în concerte, fără nici un fel de artificiu.

Formaţia

Biu: Când s-a terminat contractul cu Mandinga, am decis să îmi construiesc o carieră solo şi să îmi iau alături muzicieni valoroşi care să mă acompanieze. Să am formaţia mea.

Am refăcut formaţia pot spune. Sunt trei muticieni din Cuba, unul din Chile, unul din Peru şi unul din Columbia. Toţi suntem latini. Patru dintre noi am cântat împreună cu fomaţia Azucar Negra, adică eu, totboşarul, saxofonistul şi basistul.

Cum au răspuns ei solicitării tale?

Biu: Au spus imediat „Da, venim şi facecem treabă!”. Pentru că sunt muzicieni foarte buni, mai au şi alte contracte, dar mă bucură că atunci când e vorba de mine, mă pun pe primul loc. Asta-i frumos!

Ce concerte aveţi confirmate?

Biu: Pe 15 martie avem un concert, în Clubul Ţăranului din Bucureşti. Va fi o seară incendiară cubaneză, aşa că toţi iubitorii de muzică latino sunt aşteptăţi. O să ne distrăm, o să dansăm, sigur o să iasă ceva frumos!

Cel mai mare vis al tău?

Biu: Să merg înainte, să fac o carieră solo. Şi aici, şi afară.

Ai putea să trăieşti fără să cânţi?

Biu: Nu, nu pot! Pentru asta m-a născut, nu pot altfel. Am încercat atunci când am intrat în şcola militară, dar şi acolo cântam. Aşa că nu pot, e viaţa mea.

Cântăreţi străini care trăiesc în România

Biu: De când trăieşte în România Biu a avut ocazia să cunoască atât artişti autohtonic, cât şi din cei veniţi de pe alte plaiuri şi stabiliţi aici. Pe Analia Selis (foto) o îndrăgeşte în mod special, poate şi pentru că sunt prietene. Analia Selis a reprezentat Argentina la Festivalul Cerbul de Aur 2004 şi a reusit să se claseze pe locul 3. De atunci a înregistrat trei albume. Cel mai recent a fost lansat anul trecut şi se numeşte "Sueños-Vise".

"Cel mai înalt obiectiv pe care vreau să-l ating este inima oamenilor care asculta muzica mea. Să las în ele ceva, sa pot sa fiu alaturi de oamenii care ma asculta atunci cand ei au nevoie de muzica mea. Să las un mesaj de necesar, să-i spun ceea ce am de spus", explică Analia pe site-ul său.

Nici Kamara nu s-a născut în România, dar s-a integrat foarte bine în show-biz-ul românesc. Despre el Biu spune că este e persoană veselă şi tonică. El despre el spunecă s-a născut în Guineea Franceza, că prietenii îi spun  Baghera şi că viaţa este un vis din care nu vrea sa se trezească. De patru ani este jumătatea cololartă a trupei Alb Negru. Se poate lăuda cu patru albume la activ. "Noul album Alb Negru, Kalimba, reprezintă testul de maturitate pe care Andrei şi Kamara îl dau în faţa fanilor", se precizează pe site-ul trupei.

Pe Mbela Biu o descrie ca fiind un om cald, gata oricând să te primească bine. Mbela Nzuzi a ajuns în Romania în '97. Pentru că soţul său era în Congo în opoziţia, au cerut azil politic aici pentru că aveau nişte prieteni. A scos un albumul "Africa" cu formaţia Gloria în care a cântat, a creat o fundaţie pentru refugiaţi, iar de câţiva ani este prezentatoare la B1 TV.