Billy Bob Thornton, despre mariajul cu Angelina Jolie: „Nu m-am simţit niciodată suficient de bun pentru ea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angelina Jolie şi Billy Bob Thornton FOTO AP
Angelina Jolie şi Billy Bob Thornton FOTO AP

Actorul şi regizorul american Billy Bob Thornton (61 de ani) a făcut o dezvăluire inedită despre mariajul de doi ani cu Angelina Jolie (41 de ani).

Billy Bob Thornton şi Angelina Jolie au fost căsătoriţi în perioada 2000-2003 şi au rămas buni prieteni, recent actorul declarând pentru Entertainment Tonight că a vorbit cu fosta soţie după ce aceasta a anunţat că divorţează de actorul american Brad Pitt (52 de ani). 

„Părea că se simte bine când am vorbit cu ea. Sigur că nu vorbim atât de des. Am rămas foarte buni prieteni, dar ea are lumea ei, iar eu o am pe a mea. Din când în când ne reunim, vorbim. Dar când oamenii trec prin greutăţi şi necazuri, încerc să-i las în pace, exceptând cazurile în care doresc să stea de vorbă cu mine. Cu alte cuvinte, nu mă bag dacă problema nu mă priveşte“, a declarat artistul, subliniind însă că întotdeauna o va susţine pe fosta sa soţie, dacă aceasta îi va cere ajutorul. 

Pe de altă parte, într-un alt interviu recent, acordat revistei „GQ“, Billy Bob Thornton a mărturisit că unul dintre motivele pentru care căsnicia cu Angelina Jolie nu a funcţionat a fost că erau foarte diferiţi: actriţa prefera viaţa de noapte, în timp ce el îşi dorea liniştea căminului. 

„Nu m-am simţit niciodată suficient de bun pentru Angelina. Eram invitaţi la tot felul de evenimente, ei îi plăcea să meargă, însă eu mă simt extrem de inconfortabil în jurul oamenilor bogaţi şi importanţi“, a declarat starul. 

Billy Bob Thornton şi Angelina Jolie s-au căsătorit în Las Vegas în primăvara anului 2000, după ce au jucat împreună în filmul „Pushing Tin“, şi s-au despărţit în 2002, divorţând un an mai târziu. Imediat după divorţ, actriţa şi-a eliminat tatuajul de pe braţul stâng pe care se putea distinge numele lui Billy Bob Thornton şi, ulterior, l-a înlocuit cu datele de naştere ale celor şase copii ai săi. De la divorţul de Angelina, Billy a mai avut o relaţie cu specialista în machiaj de film Connie Angland, alături de care are o fată, Bella.

angelina jolie si brad pitt foto guliver/getty images

Angelina Jolie şi Brad Pitt (foto Getty Images) s-au căsătorit în secret în anul 2014, după 10 ani de relaţie, şi au împreună şase copii trei adoptaţi – Maddox (15 ani), Pax (12 ani), Zahara (11 ani) – şi trei biologici – Shiloh (10 ani) şi gemenii în vârstă de 8 ani Knox şi Vivienne. 

La mijlocul lunii septembrie, Angelina Jolie a depus actele de divorţ, subliniind că decizia a fost luată pentru „binele familiei“, şi a cerut custodia celor şase copii ai cuplului. Pe de altă parte, Brad Pitt doreşte custodia comună şi este hotărât să lupte în instanţă pentru acest lucru, mai ales că recent, Departamentului pentru Protecţia Copilului şi Servicii Sociale din Los Angeles (DCFS) a hotărât că artistul nu a comis niciun abuz asupra celor şase copii pe care îi are cu Angelina Jolie. Ancheta a fost demarată după ce starul a fost suspectat că a avut un comportament violent faţă de fiul său cel mare, Maddox, în momentul în care tânărul a intervenit pentru a-i lua apărarea mamei sale. De asemenea, presa străină speculează că acesta a fost şi incidentul care a determinat-o pe actriţă să intenteze divorţul.

Acesta este cel de-al treilea divorţ pentru Jolie şi al doilea pentru Pitt. Ea a mai fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller, în perioada 1996-1999, şi Billy Bob Thornton, în perioada 2000-2003, iar el a fost căsătorit cu Jennifer Aniston în perioada 2000-2005.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite