Apariţiile starurilor la premiera „Game of Thrones“, ultimul sezon. De ce a lipsit actriţa care o joacă pe Cersei FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 3 aprilie, a avut loc premiera celui de-al optulea sezon al serialului „Game of Thrones“, ultimul din cadrul seriei. Starurile s-au fotografiat cu tronul de fier la Radio City Music Hall, însă actriţa Lena Headey (45 de ani), care o interpretează pe Cersei în producţie, a lipsit de la eveniment.

Sezonul final „Game of Thrones“ a avut premiera miercuri seară, 3 aprilie, unde au fost prezente staruri precum Sophie Turner, Emilia Clarke şi Kit Harington, dar şi actori mai vechi, însă una dintre cele mai celebre actriţe de-ale seriei, Lena Headey, a făcut excepţie, iar absenţa ei de pe covorul roşu a fost una notabilă, scrie USA Today.

Headey, cea care o joacă pe Cersei Lannister, a explicat pe contul ei de Instagram de ce a lipsit de la eveniment, unde a spus că este răcită. Actriţa a livrat mesajul printr-un limbaj colorat: „Cu inima frântă, încă nu-mi pot acoperi dezamăgirea faţă de faptul că nu am putut călători în NYC pentru seara asta. Urăsc extrem de mult să fiu bolnavă, iar momentul acesta este un sac de gunoi“.

După vizionarea primului episod, invitaţii s-au adunat la sala de bal Ziegfeld pentru o petrecere cu tematica focului, scrie New York Times.

  

Sophie Turner (Sansa Stark) şi-a făcut apariţia alături de Joe Jonas, în timp ce Jason Momoa (Khal Drogo) a participat la eveniment alături de soţia sa, Lisa Bonet.

Joe Jonas a optat pentru un costum în carouri, gri, iar Sophie Turner a defilat într-o rochie neagră, scurtă, cu bretele şi decolteu adânc, cu aplicaţii argintii şi fermoar vertical în zona taliei, pe care a accesorizat-o cu sandale în aceeaşi nuanţă.

joe jonas sophie turner foto guliver getty images

Joe Jonas şi Sophie Turner FOTO Guliver/Getty Images

Lisa Bonet a îmbrăcat o rochie neagră cu franjuri şi imprimeuri în nuanţe de galben, roşu, albastru şi alb. Jason Momoa s-a prezentat în tricou şi pantaloni negri şi jachetă rose-crem.

lisa bonet jason momoa foto guliver getty images

Lisa Bonet şi Jason Momoa FOTO Guliver/Getty Images

Emilia Clarke, care joacă rolul lui Daenerys Targaryen (Maica Dragonilor), a defilat pe covorul roşu într-o rochie lungă, din tul gri, semnată Valentino.   

emilia clarke foto guliver getty images

Emilia Clarke FOTO Guliver/Getty Images

Rose Leslie a purtat o rochie roşie brodată, cu trenă şi un umăr gol, în timp ce Kit Harington, care îl interpretează pe Jon Snow, a avut o ţinută „all black“.

rose leslie kit harington foto guliver getty images

Rose Leslie şi Kit Harington FOTO Guliver/Getty Images

Maisie Williams, actriţa care o joacă pe Arya Stark, a îmbrăcat o rochie cu bretele în V şi cupe pe sâni, bleumarin, cu volane cu aplicaţii din strasuri.

Maisie Williams FOTO Guliver/Getty Images

maisie williams foto guliver getty images

Gwendoline Christie (Brienne of Tarth) a defilat într-o rochie spectaculoasă, vaporoasă, din voal aproape transparent, creată dintr-un material cu jocuri de culori de la galben la lila şi pantofi stiletto aurii.

Gwendoline Christie FOTO Guliver/Getty Images

gwendoline christie foto guliver getty images

Printre alţii, la eveniment au mai fost prezenţi Nikolaj Coster-Waldau (Jaime Lannister), Jacob Anderson, Charles Dance (Tywin Lannister), Jonathan Pryce (Sparrow), Jack Gleeson (Joffrey Baratheon), Pedro Pascal (Oberyn Martell), Pilou Asbaek (Euron Greyjoy).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite