Andrei Partoş, amintiri din Epoca de Aur
0Costineşti, staţiunea în care ziua era realizator la Radio Vacanţa, iar seara DJ la discoteca Vox Maris, rămâne pentru el „un mit“. Andrei Partoş împlineşte 61 de ani, sâmbătă, 31 iulie. Priveşte înapoi la cea mai frumoasă perioadă a vieţii, când muzica pe care o dădea la malul mării era sinonimă cu libertatea.
Ediţia emisiunii „Psihologul muzical" de vineri noapte a avut numărul 410. La fiecare început de weekend, de la miezul nopţii până spre dimineaţă, timp de cinci ore, Andrei Partoş trăieşte muzica şi dialogul live.
Mai citeşte şi:
„Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa“
„Eu nu spun că fac psihologie, fac talk show pe teme muzicale. Încerc să-i cunosc pe oameni prin intermediul muzicii", face o precizare necesară cel care a fost psiholog clinician la Spitalul din Poroschia, judeţul Teleorman, până în anul 1985. Au venit la el în emisiune Oana Pellea, Marcel Iureş, Ion Cristoiu, Cristi Tabără... Oamenii care fac muzică nici nu se mai pun la socoteală: cam toţi i s-au perindat prin studio. Andrieş a venit de nouă ori în opt ani. „Niciodată nu am invitat în emisiune politicieni. Dacă vine unul se creează un precedent, aşa că nu chem pe niciunul", spune.
Ascultătorul, omul anonim care îi trimite mesaje pe email, prin sms sau telefon este „numărul unu": „Vorbesc întotdeauna cu omul care mă ascultă, este esenţial ca el să se regăsească. S-a întâmplat să am şi 320 de intervenţii într-o emisiune", spune. Această interactivitate a păstrat-o din anii în care era DJ la Costineşti - unde a mers, cu puţine întreruperi, de la începutul anilor 70 - şi oferea muzică de calitate, până după Revoluţie.
Cândva, un loc rupt de România
„Cine a fost măcar odată în vacanţă la Costineşti ştie despre ce vorbesc: Costineştiul era parcă rupt de România. Costineştiul era un mit. Acolo se dădea cea mai bună muzică, numai acolo puteai asculta non-stop hituri din Top Billboard".
Erau şi securişti, dar erau şi ei în slip, pierduţi prin mulţime... „Noi ne făceam treaba şi difuzam muzica pe care o voiam. Mai venea uneori câte un băiat cu ochi albaştri, mai spălat, cu Facultatea de Drept, şi mă întreba: «Tov Partoş aţi dat Phoenix? ». «Cum să dau? Nu e Pheonix, e Mircea Baniciu care cântă repertoriul lor. Uitaţi discul». Şi le arătam discul pe care îl aveam mereu pregătit. «Hai, dom'le, lasă că ştiu eu... ». Unii erau foarte şcoliţi.
Un dosar de 300 de pagini
Şi-a văzut dosarul de la CNSAS - 300 de pagini, dar mai are de recuperat - şi a găsit în el „micile turnătorii": „că ascultam Radio Europa Liberă, că eram cosmopolit, că dădeam muzică străină, de la soră mea, care era în America (dar nu era de la soră-mea). Am găsit acolo pe unii care mă turnau la modul stupid, doar din invidie că eu eram la microfon şi aveam poate mai mult succes la fete. Petreceam 6 ore la microfon la Radio Vacanţa şi cinci ore la discotecă- ce puteau turna?".
Odată, din cabina Radio Vacanţa, a văzut un individ în slip, care voia să intre în cabină. Pe un afiş scria cu majuscule, „Intrarea interzisă în ţinută de plajă", dar bărbatul în slip tot insista să intre, în ciuda protestelor omului de la pupitru. La un moment dat, bărbatul în slip a dat a lehamite din mână şi a plecat. Cineva s-a sesizat: nu era oarecare, ci chiar Nicuşor Ceauşescu. „Au alergat băieţii după el să-l aducă înapoi, să se scuze, dar l-au pierdut pe plajă. Nimeni n-a păţit nimic", îşi aminteşte.
A realizat primul playlist din România
Andrei Partoş s-a născut la Braşov, la 31 iulie 1949. Provine dintr-o familie de medici - tatăl şi cumnatul au îmbrăţişat această profesie -, dar nici el nu a stat departe de mediul spitalicesc. A absolvit psihologia şi timp de zece ani, între 1975 şi 1985 a fost psiholog la Spitalul Judeţean din Constanţa, apoi la cel din Poroschia (comună care se învecinează cu oraşul Alexandria). Din 1971 a început să meargă pe litoral, unde a fost DJ în diferite discoteci (din 1982 la Vox Maris).
Tot din 1982 a ajuns la Radio Vacanţa Costineşti (R.V.C.). „Pentru că celor de la spitalul din Poroschia nu le convenea că plec mereu pe litoral, m-au pus să aleg. Am ales muzica. Se întâmpla în 1985 şi, la vremea aceea, termenul de DJ nu se folosea decât între noi, nici astăzi nu ştiu dacă este trecut în nomenclatorul meseriilor. Am fost angajat ca «instructor cultural»", declară.
Andrei Partoş a realizat la R.V.C. primul playlist din România, într-o formă adaptată acelor vremuri: o listă cu piesele ce urma să le difuzeze era afişată la intrarea în Radio, iar oamenii de pe plajă le solicitau pentru dedicaţii. „În anii 1984-85, foarte cerută era piesa «I Just Called To Say I Love You» a lui Stevie Wonder", îşi aminteşte.