Actorul american Cuba Gooding Jr., moment artistic neașteptat în timpul cinei exclusiviste la care a fost invitat în prima lui seară în România
0Cuba Gooding Jr. a participat la o cină exclusivistă organizată într-un local de pe lacul Străulești, unde invitații au avut parte de un meniu sofisticat, dar și de un moment artistic neașteptat, oferit chiar de actorul premiat cu Oscar.

Actorul american Cuba Gooding Jr., laureat al premiului Oscar pentru rolul din Jerry Maguire, a avut o zi intensă la București, care s-a încheiat cu o cină exclusivistă organizată într-un restaurant de lux situat pe malul lacului Străulești.
Vizita sa a inclus mai multe opriri importante. Miercuri, 29 aprilie, actorul a fost prezent pe șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, unde a fost însoțit de Codin Maticiuc, inițiatorul proiectului „Spitale Publice din Bani Privați”, și de Eduard Irimia, cofondator al I Success Awards, ajungând apoi la Parlament, unde a fost întâmpinat de președintele Senatului, Mircea Abrudean, și de senatorul Titus Corlățean.
Seara s-a încheiat cu o cină exclusivistă la care au participat invitați din mediul de afaceri și din zona mondenă, unii dintre aceștia plătind până la 500 de euro pentru accesul la eveniment și pentru a petrece timp în compania actorului american.
Meniul a fost unul rafinat, cu preparate elaborate. Invitații au fost serviți cu beef tartar cu chipsuri de parmezan și caviar Oscietra, terină de foie gras cu trufe și jeleu de fructe de pădure, gold leaf shrimp și carpaccio de caracatiță cu sos yuzu, potrivit Click!.
Felul principal a inclus mușchi de vită argentiniană și homar, alături de garnituri de edamame și legume baby, iar desertul a fost compus din ciocolată albă cu note de zmeură verde.
Pe parcursul serii, Cuba Gooding Jr. a petrecut mult timp alături de Codin Maticiuc, arătându-se interesat de proiectele acestuia din domeniul medical și de inițiativele dedicate copiilor. Actorul a lăudat inițiativele prezentate și a urmărit cu atenție detalii despre construcția spitalelor.
Evenimentul a inclus și un moment artistic semnat de Cătălin Botezatu, care a prezentat o colecție de rochii de seară special pentru invitați. Cuba Gooding Jr. a primit și mai multe cadouri, printre care un tricou personalizat al Federației Române de Fotbal, cu numele său și numărul 10.
Unul dintre momentele serii a fost cel muzical, când Cezar Ouatu a interpretat „O sole mio”, iar Cuba Gooding Jr. a urcat spontan pe scenă și a cântat alături de artist, spre surprinderea invitaților. Atmosfera a fost întreținută de aplauze și momente de destindere, actorul glumind și reluând celebra replică din Jerry Maguire, „Show me the money!”.























































