A murit balerinul Ovidiu Danci. Fostul concurent de la „Dansez pentru tine“ suferea de o boală gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pro TV
FOTO Pro TV

Balerinul Ovidiu Danci, care în 2011 a participat la „Dansez pentru tine“, a murit duminică, la vârsta de 39 de ani. El a jucat în mai multe seriale româneşti, devenind unul dintre cei mai apreciaţi balerini.

Dansatorul Ovidiu Danci fusese diagnosticat recent cu două afecţiuni grave, printre care şi o formă agresivă de leucemie, potrivit Bistriţeanul.

Ovidiu Danci a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa joia trecută, fiind la terapie intensivă de vineri. Starea sa de sănătate s-a agravat, însă, în ultimele zile.

„Dragii noştri, cu sufletele devastate de durere, vă anunţăm că maestrul de balet Ovidiu Danci, sufletul şcolii noastre de balet, a plecat să danseze cu îngerii. Prin noi, Şcoala de Balet Ovidiu Danci va rămâne însă mulţi ani de acum înainte alături de noi. Avem datoria să-i ducem visul mai departe şi aşa vom face. Dumnezeu să îl odihnească în pace!“, transmite şcoala de dans pe care a fondat-o la Bistriţa.

Cine a fost Ovidiu Danci 

Ovidiu Danci avea 9 ani când a fost admis la şcoala de coregrafie din Cluj, cu 10 pe linie. La 14 ani a ieşit pe locul 1 la Olimpiada Naţională de coregrafie, a dansat pe scenele operelor din Bucureşti, Constantă şi Iaşi. 

Apoi a primit o bursă la Academia de Balet din Munchen, unde a fost admis printre primii şi viaţa i s-a schimbat complet.

Familia a făcut eforturi financiare imense în toţi aceşti ani de studiu, când a fost primit şi la una dintre cele mai renumite companii de balet din lume: „Trocadero“. Dar, pentru ca la vremea aceea România nu făcea parte din Uniunea Europeană, Ovidiu nu a primit viză de care avea nevoie să călătorească prin toată lumea. Aşa că s-a întors în România. A stat o perioadă în Bucureşti, unde a jucat în serialul „Om bogat, om sărac“ şi a fost asistent coregraf în serialul „Un pas înainte“, însă dorul de casa l-a readus pe meleagruile Bistriţei.

Ovidiu Danci a participat la ce-a dea 12-a ediţie a emisiunii „Dansez pentru tine“, unde a dansat cu artista Aylin Cadîr, cu visul de a-şi deschide deschide propria sală de balet, pe care avea să şi-l şi îndeplinească la finalul anului 2017.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite