A mai plecat un zeu
0Dispariţia lui Pittiş a lăsat mult mai săracă lumea artistică românească. Florian Pittiş a plecat ieri la întâlnirea cu Dumnezeu, la foarte scurt timp după un alt "veşnic tânăr" al
Dispariţia lui Pittiş a lăsat mult mai săracă lumea artistică românească.
Florian Pittiş a plecat ieri la întâlnirea cu Dumnezeu, la foarte scurt timp după un alt "veşnic tânăr" al lumii artistice româneşti, actorul Adrian Pintea. Amândoi erau zodia Balanţei, amândoi erau sensibili, discreţi şi şi-au dus suferinţa fizică şi sufletească, până la Marea Trecere, cu o superbă demnitate. A mai plecat spre stele un Zeu al Artei…
Melodiile lui nemuritoare şi pletele nonconformiste l-au făcut idolul a câteva generaţii. Interpret de muzică folk, actor, director al postului de radio Radio3net, Florian Pittiş a fost, pentru cei mai mulţi dintre cei care l-au cunoscut, un prieten desăvârşit, un om cu suflet de copil, care nu avea orgolii deşarte şi vanităţi inutile, un tânăr cărunt căruia toată lumea îi spunea simplu Moţu.
"Concepţia mea este <> , deci nu există ieri, nu există mâine, eu îmi trăiesc numai clipa", spunea, cândva, într-un interviu, Pittiş. A trăit intens, a fost mereu un nonconformist, a sfidat constrângerile perioadei comuniste, în care erau condamnaţi bărbaţii cu pletele-n vânt, nu l-a interesat publicitatea, nici premiile, nici laudele, a vrut doar să fie el, Florian Pittiş, artistul de mare talent, care, fie că a jucat în piese de teatru sau a cântat pe scenă alături de Pasărea Colibri sau la Cenaclul Flacăra, a smuls ropote de aplauze şi a stârnit admiraţie şi iubire.
A fost întâi o legendă vie a muzicii folk. Începând de ieri, a devenit o legendă şi atât! "Poezia muzicii tinere", un eveniment muzical renumit, care s-a ţinut cu regularitate ani de-a rândul la Teatrul "Lucia Sturdza Bulandra", a făcut fericiţi mulţi dintre adolescenţii anilor '80, astăzi oameni în toată firea. Printre ei, Lucian Mândruţă, care într-o seară, la Observator, abia a putut să prezinte ştirile, marcat evident de o emoţie pe care, de altfel, şi-a şi exprimat-o în direct. Spera atunci că Moţu, prietenul său va trece peste acest moment şi va mai cânta măcar o dată, celebra melodie "Vinovaţii fără vină".
Născut la 4 octombrie 1943, Florian Pittiş a lucrat la Teatrul Municipal "Lucia Sturdza-Bulandra", colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Şerban sau Alexandru Tocilescu. În domeniul muzical, s-a făcut cunoscut într-un trio cu Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru, iar, mai târziu, în Cenaclul Flacăra.
A cântat din anul 1992 până în 2001, alături de Mircea Baniciu şi Mircea Vintilă, în formaţia Pasărea Colibri, iar albumele trupei s-au bucurat de un mare succes. După anul 1989, devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, urmând ca apoi să devină director al postului de radio Radio3net.ro. A fost cea mai frumoasă voce masculină care "povestea" la Teleenciclopedia istorii ale unor vremuri trecute.
Prietenii şi colegii de breaslă îl plâng
Alexandru Darie: "Un suflet extraordinar, un om inteligent, cultivat, un mare artist... Mi-a fost un foarte apropiat prieten. Am avut o relaţie specială cu Moţu, de ani de zile. Am avut multe, multe lucruri în comun".
Ducu Bertzi: "Am pierdut un MARE Prieten şi un OM cu totul deosebit, care m-a învăţat multe şi lângă care am stat cu mare drag, pentru că a avut multe lucruri de spus şi aveai multe de învăţat de la el".
Ioan Gyuri Pascu: "Sunt trist că l-am pierdut pe Pittiş ca persoană, dar sunt foarte bucuros că l-am cunoscut şi îi cunosc spiritul şi mă bucur, deşi pare paradoxal că a plecat spre lumină, decât să se mai chinuie în carcasa sa de carne". Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor: "A fost un om care, până în ultimul moment al existenţei lui, a dat dovadă de demnitate şi care şi-a trăit viaţa cu discreţie".
Horia Moculescu: "A fost unul dintre luptătorii care şi-au oferit, chiar cu risc, acest ataşament pentru muzica rock pe care a adorat-o".
A luptat cu boala până în ultimul moment
Florian Pittiş a fost internat de urgenţă, luni, 30 iulie, la Institutul Oncologic Fundeni. El suferea de o boală incurabilă şi a fost adus la spital după ce, cu o săptămână înainte, a făcut un set de analize, tot la Institutul Fundeni. Pittiş, diagnosticat cu cancer la prostată şi metastaze osoase şi la ficat, s-a aflat în stare gravă toată săptămâna, dar familia, la dorinţa artistului, a vrut să păstreze discreţia în privinţa situaţiei acestuia. Medicii nu au mai putut să-l opereze pe Florian Pittiş, pentru că boala era depăşită din punct de vedere chirurgical.
Vestea bolii grave care-l măcina pe Pittiş a luat prin surprindere pe toată lumea, inclusiv pe apropiaţii săi. Artistul şi-a păstrat mereu seninătatea şi aerul optimist pe care i le ştiau prietenii şi, mai mult, a fost prezent la 17 iulie, la concertul Rolling Stones, de pe stadionul "Lia Manoliu". Nu a vrut loc la sectorul VIP, a stat în picioare pe gazon, ca un adevărat fan.
În aprilie, Pittiş, Ducu Bertzi şi Nicu Alifantis au fost la Paris, pentru a-l asculta pe Bob Dylan în concert. A făcut parte, în martie, din distribuţia de cinci stele a Galei "Om Bun", iar în luna mai a fost în America, unde a susţinut o serie de spectacole caritabile alături de Ducu Bertzi. (E. B.)
Doliu şi la clubul Rapid
Şi susţinătorii clubului Rapid sunt în doliu după plecarea lui Florian Pittiş. Celebrul actor a fost un fan declarat al echipei feroviare, devenind în timp un adevărat simbol al acesteia, datorită nonconformismului său. Florian Pittiş apărea adesea în public îmbrăcat în vişiniu şi purta mereu la piept o insignă cu emblema Rapidului. În ultimii ani, a fost preşedintele de onoare al Senatului Clubului Aristocratic Rapid, organizaţie care cuprinde suporteri celebri ai acestul club, printre care pianistul Dan Grigore, actorul Mitică Popescu, istoricul Cristian Troncotă sau regizorul Dan Puican. (Ovidiu Nahoi)
Galerie foto&video cu Florian Pittiş aici.























































