5 întrebări pentru o vedetă tv: Mihai Morar

Mihai Morar prezintă emisiunea „Răi da’ buni”, la Antena 2, de luni până joi, de la ora 19.30.

1 Ai matinal la Radio Zu, emisiune la Antena 2, scrii editoriale într-o revistă, ai blog. Te consideri un jurnalist sau un entertainer?

Nu mă consider jurnalist. Aceste forme de exprimare nu au legătură cu jurnalismul pur, toate sunt derivate. Ceea ce fac eu e o formă de divertisment.

2 Reprezintă toate o pasiune sau au existat şi raţiuni financiare?

N-am putut face niciodată lucruri împotriva firii mele. Nici când eram mic nu reuşeam să duc la sfârşit o sarcină, dacă nu-mi făcea plăcere. Radioul este marea pasiune a vieţii mele, de scris, nu scriu pentru bani, iar televiziunea a început ca un experiment, însă trebuie să recunosc că m-a prins.

3 Sunt voci care spun că te-ai tabloidizat...

Chestia asta cu tabloidizarea seamănă foarte mult cu căsătoria: toată lumea o urăşte, însă cei mai mulţi sunt căsătoriţi. Puţine mai sunt emisiunile de divertisment care nu s-au tabloidizat. Probabil că acuzaţia asta vine din cauza unor invitaţi pe care i-am avut.

4 Pe viitor, eşti pregătit să accepţi orice provocare pentru audienţă, mă refer la invitaţi şi subiecte?

Am făcut o mulţime de greşeli, în ceea ce priveşte formatul sau invitaţii. Încă sunt în căutări, nu cred că m-am aşezat acolo unde mi-e locul.

De la începutul acestui sezon însă, am refuzat să mai chem personaje controversate, pentru că poţi face audienţă şi cu alt gen de oameni. M-aş jigni pe mine dacă aş continua să aduc personaje de proastă factură.

5 Şerban Huidu a scris pe blogul său, în termeni nu foarte prietenoşi, că nu mai eşti băiatul de la Baia Mare venit să ia viaţa în piept, la Bucureşti. Cum te-ai schimbat?

Noi doi ne-am văzut o singură dată. Nu m-a cunoscut în etapa numită de el „băiatul de la Baia Mare”, aşa că nu cred că poate să exprime păreri despre cum s-a schimbat Mihai Morar.

Am aceiaşi prieteni din Baia Mare, iar în toate vacanţele mă duc acasă, pentru că acolo mă încarc. Am venit în Bucureşti la 18 ani şi cred că nu mai sunt băiatul timid de atunci... De fapt, cred că acum ştiu să-mi ascund timiditatea.