Vocea României. Glumele antrenorilor ridică sala în picioare. Moga: „Zici că eşti material textil şi vrea să-şi facă costum“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Juriul Vocea României: Marius Moga, Smiley, Loredana şi Tudor Chirilă
Juriul Vocea României: Marius Moga, Smiley, Loredana şi Tudor Chirilă

Vocea României. Audiţiile pe nevăzute se apropie de sfârşit, locurile în cele patru echipe fiind din ce în ce mai puţine, în timp ce aşteptările antrenorilor sunt din ce în ce mai mari. Vineri seară, telespectatorii vor avea parte de o ediţie plină de surprize, concurenţi cunoscuţi sau care îşi doresc să devină celebri, voci puternice sau calde şi patru antrenori care vor face tot posibilul să-i aducă pe cei mai buni în echipele lor.

Concurenţii sunt extrem de emoţionaţi, iar clipele până la intrarea pe scenă devin din ce în ce mai tensionate. Nu va fi uşor nici astăzi, în cea de-a şasea ediţie „Vocea României“.

Plini de emoţii şi entuziasm, concurenţii îşi doresc să demonstreze că merită să meargă cât mai departe în competiţie, însă numai câţiva îi vor impresiona pe Tudor, Loredana, Smiley şi Moga şi vor avea o şansă să ajungă mai aproape de trofeul „Vocea Românie“i şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

Melodii precum „Sail“, „Four Five Seconds“ sau „Unchain my heart“ vor fi interpretate în ediţia de astăzi şi vor aduce ropote de aplauze, însă reacţiile antrenorilor şi lupta lor pentru cele mai bune voci vor fi savuroase şi, de cele mai multe ori vor stârni hohote de râs. În cea de-a şasea ediţie „Vocea României“ vom vedea şi cui, dar mai ales, de ce, a spus Marius Moga: „Zici că eşti material textil şi vrea să-şi facă un costum“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite