Serialele preferate de români în luna mai: o comedie românească şi două producţii turceşti, în fruntea topului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comedia românească „Las Fierbinţi“, difuzată de Pro TV, şi producţiile turceşti „Suleyman Magnificul“ şi „Feriha“, de la Kanal D, au fost serialele preferate ale românilor în luna mai, conform unei analize realizate de Paginademedia.ro.

Serialul românesc de comedie „Las Fierbinţi“, ajuns la cel de-al cincilea sezon, a fost urmărit în mai de 876.000 de persoane din mediul urban, în fiecare minut, scrie Paginademedia.ro.

Regizat de Dragoş Buliga şi Constantin Popescu, după un scenariu de Mimi Brănescu, serialul spune poveşti rurale extrem de amuzante, dar autentice. Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile moderne. Personajele serialului sunt de-a dreptul remarcabile, cu poveşti şi dialoguri spumoase, nişte Moromeţi ai secolului al XXI-lea, care înlocuiesc Poiana lui Iocan cu crâşma lui Bobiţă.

Ultimul episod al sezonului cinci a clasat din nou Pro TV în topul audienţelor, iar reprezentanţii televiziunii au mărturisit că filmările pentru un nou sezon au fost finalizate.

Pe locul secund în preferinţele românilor se află serialul turcesc „Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii“, care a adus postului Kanal D audienţe-record. 

image

Povestea celui mai iubit sultan al turcilor a atras o medie de aproape 790.000 de telespectatori. Podiumul este completat de o altă producţie turcească, „Feriha“, cu o medie de 400.000 de telespectatori. 

Ultimul episod din acest sezon „Suleyman Magnificul“ va fi difuzat în această seară, reluându-şi difuzarea in grila de toamnă a acestui an. Kanal D va difuza în grila de vară o nouă producţie turcească, „Dragoste la prima vedere“.

Serialul turcesc a înregistrat mai mereu audienţe-record, fiind, de altfel, cel mai urmărit seial de către publicul din România. În cadrul unei discuţii, la emisiunea „Adevărul Live“, Petrişor Obae, editor paginademedia.ro, a constatat că succesul producţiei se datorează recreerii fidele a unei lumi uitate în care detaliile fac diferenţa.


„«Suleyman» este singurul serial care are peste un milion de telespectatori pe minut. Nu a fost aşa de la început. Când a început să fie difuzat avea undeva la 800.000 de telespectatori pe minut, erau producţiile româneşti în top. Serialul a prins foarte bine şi în afară. Un ingredient este esenţial: investiţiile, un singur episod costă 200.000 de euro, iar rezultatul este pe măsură. Decorurile sunt făcute la scară, se lucrează pe arme, bijuterii. Detaliile contează. Este un serial de ficţiune care pornşte de la un personaj real. Împleteşte inteligent faptele reale cu cele fantastice, sunt intrigi, lupte. Ne leagă istoric acea perioadă, poate de aceea are acest succes“, crede Obae.

„Suleyman Magnificul - Sub domnia iubirii“ kanal d

Printre cele 20 de seriale ce alcătuiesc topul se regăsesc mai multe seriale indiene, difuzate de Naţional TV, cel mai urmărit fiind „Mica Mireasă“, care are 400.000 de telespectatori pe episod, notează Paginademedia.ro.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite