„Poftiţi pe la noi!“: Nea Mărin munceşte cot la cot cu vedetele în cel de-al doilea sezon al emisiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Poftiţi pe la noi!“ revine pe micile ecrane, prima ediţie urmând să fie difuzată luni, 11 mai, şi marţi, 12 mai, la Antena 1, de la ora 20:30. Vedetele, alături de Nea Mărin, vor merge la un aşezământ înfiinţat de un preot pentru a inspecta condiţiile în care trăiesc două fetiţe, iar Nicoleta Luciu şi Oana Roman vor găti pentru cele mici, se vor juca cu ele şi le vor ajuta la lecţii.

Nea Mărin este mai pus pe treabă ca niciodată în cel de-al doilea sezon al emisiunii „Poftiţi pe la noi“, desfăşurat sub sloganul „Poftiţi şi dăruiţi“. Astfel, gazda show-ului va munci cot la cot cu vedetele şi va aduce în prim-plan cazuri sociale care au nevoie de o mână de ajutor.

„De data aceasta mi se pare extraordinar faptul că avem un tablou complet: un caz social, vedete care fac apel la comunitate, foarte multă muncă, desigur, dar şi divertisment. Toată munca noastră se încheie cu un spectacol de caritate, iar eu mă simt împlinit că la vârsta mea pot să fac aşa ceva. O să fie tare de tot“, a declarat Nea Mărin.

Astfel, Nea Mărin, gazda emsiunii, îşi aşteaptă prima echipă de ajutoare, hotărât să schimbe în bine viaţa unor oameni. Aflat la Urlaţi, unde un preot are grijă zilnic de 30 de copii nevoiaşi, nea Mărin merge să vadă cu ochii lui cum arată „acasă“ pentru două dintre fetiţele care vin zilnic la aşezământul înfiinţat de părintele Manuel. Vedetele vor merge şi ele să vadă cu ochii lor care sunt condiţiile în care trăiesc cele două fetiţe, pentru a şti ce trebuie să facă pentru ele. „Nici dacă mi-aş fi imaginat cele mai rele condiţii în care pot trăi nişte oameni nu cred că aş fi reuşit să scot o astfel de realitate“, a mărturisit Nicoleta Luciu, cu ochii în lacrimi.

Odată inspectată problema, vedetele, îndrumate de Nea Mărin, trec la treabă şi apelează la toţi cei care ar putea oferi sprijin. Astfel, celebrităţile merg la o fabrică de pâine şi roagă patronii să furnizeze pâine pentru aşezământ, la un magazin de bricolaj, la o firmă de construcţii pentru a face rost de forţa de muncă atât de necesară pentru renovarea caselor în care trăiesc fetiţele, la stână pentru a obţine lapte şi brânză, dar şi la o seră, pentru verdeţuri.

În timp ce Nicoleta Luciu şi Oana Roman gătesc pentru copii, se joacă cu ei şi îi ajută la lecţii, Liviu şi Pepe gasesc o sumedenie de lucruri care trebuie puse la punct în gospodărie: curăţatul grajdurilor, tăiatul pomilor şi săpatul în jurul lor, precum şi repararea unui gard.

La scurt timp, însă, pe fondul oboselii acumulate după atâta muncă, Oana Roman îl acuză pe Nea Mărin că minte şi că are favoriţi. Fără să stea prea mult pe gânduri, Nea Mărin o pune la punct pe Oana şi îi reaminteşte acesteia cine este şeful şi cine stabileşte pedepsele şi recompensele. La polul opus, Liviu Vârciu glumeşte pe seama lui Nea Mărin, pe care nu-l mai scoate din „hodorog“ şi pe care îl trimite „să se odihnească în cimitir“.

Oana Roman şi Nicoleta Luciu a gătit pentru copii FOTO Antena 1

Pofititi pe  la noi FOTO Antena 1

Între timp, Oana Roman, pentru care emisiunea „Poftiţi pe la noi!“ a însemnat nu doar muncă pe brânci, ci şi câteva premiere în ceea ce priveşte muncile din gospodărie, mână o turmă de capre, munceşte într-o fabrică de pâine şi pliveşte într-o seră.

 „Au fost multe lucuri pe care le-am făcut pentru prima dată în această emisiune. Am mânat o turmă de capre, am fost la fabrica de pâine şi am lucrat efectiv cu muncitoarele de acolo, am fost la o seră de salată şi ceapă şi am plivit, am construit un cuibar pentru găini. Toate acestea au fost experienţe noi“, povesteşte Oana, care spune că cele mai mari bătăi de cap i le-au dat caprele: „A trebuit să le mânăm în staul, erau multe, iar distanţa destul de mare. A fost destul de complicat, dar cu ajutorul colegilor am reuşit până la urmă şi ne-am şi amuzat“.

Oana Roman a mânat o turmă de capre FOTO Antena 1

Poftiti pe  la noi FOTO Antena 1

La final, toată munca depusă de Oana a fost în folosul copiilor nevoiaşi, ajutaţi de preotul Manuel prin intermediul Fundaţiei Bucuria Ajutorului. „Am învăţat lecţia smereniei, a umanităţii, a solidarităţii, a bunătăţii. Ceea ce fac părintele şi preoteasa acolo este extraordinar, mai ales că şi-au pus casa la dispoziţie pentru a face acest aşezământ“, a conchis Oana Roman.

Deşi se spune că „munca înnobilează omul“, Liviu şi Pepe, sătui de atâtea treburi şi epuizaţi, decid să-şi ia lumea-n cap şi să fugă pe două biciclete. Ce-i împredică pe cei doi să se bucure libertate, telespectatorii vor afla urmărind prima ediţie a show-ului „Poftiţi pe la noi!“, pe 11 şi pe 12 mai, de la ora 20:30.

Pepe, nea Mărin şi Liviu Vârciu FOTO Antena 1

image
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite