Munceşte cot la cot cu vedeta preferată! | adevarul.ro

Munceşte cot la cot cu vedeta preferată!

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Claudia Budală, în vârstă de 17 ani, din Bucureşti, a avut ocazia să intre în culisele farselor, alături de Dan Negru, amfitrionul emisiunii „Plasa de Stele”, de la Antena 1.

Din start, Claudia şi-a informat gazdele că îşi doreşte foarte mult să lucreze în televiziune. Şi cum prima condiţie, aceea de a fi telegenică, era îndeplinită cu generozitate de mama natură, a mai rămas ca adolescenta să treacă prin câteva „probe" de familiarizare cu mediul dinamic al show-ului TV.

Dan Negru şi Dana Mladin, producătorul emisiunii, au introdus-o rapid în labirintul întunecos, străbătut de sumedenie de cabluri şi de publicul care aştepta nerăbdător să înceapă filmarea. Practic, farsele fuseseră făcute, iar acum victimele erau invitate în platou să-şi povestească păţania şi să vadă filmul evenimentelor, pe ecran.

image

Dana Mladin a invitat-o pe Claudia mai întâi la cabina de emisie, o cameră în care unul dintre pereţi era ticsit de monitoare. Impresionată de locul de unde erau urmărite şi orchestrate, secvenţă cu secvenţă, detaliile show-ului, Claudia nu a ezitat să intre în pielea „operatorului". Şi-a pus căştile pe cap, s-a instalat confortabil la taste şi, ajutată de Dana, şi-a imaginat pentru câteva minute că lucrează acolo de când lumea.

Pasul următor a fost revenirea în platoul de filmare, unde i s-a încredinţat misiunea de a face fotografiile pentru promovarea emisiunii. După o scurtă lecţie despre unghiurile cele mai potrivite din care trebuie imortalizate vedetele, Claudia a trecut la treabă, în timp ce Irina Nicolae (fosta componentă a trupei A.S.I.A.) îi povestea lui Dan Negru şi auditoriului prin ce emoţii au făcut-o să treacă farsorii de la Antena1.

image

„Când eram micuţă îmi prindeam codiţele aşa cum văzusem eu la Irina, pe vremea când cânta în trupa A.S.I.A.", ne-a spus Claudia, în timp ce urcam în cabina unde urma să se întâlnească cu idolul copilăriei ei. Astfel a aflat Claudia că artista a lăsat o vreme muzica şi s-a apucat serios de scris cărţi pentru copii.

Dan Negru a preluat-o apoi pe tânăra lui admiratoare, într-o pauză de masă, iar acest răgaz le-a oferit dispoziţia necesară să discute despre viitor. Viitorul Claudiei, evident, pentru că tânăra nu s-a sfiit să ceară insistent un sfat avizat, referitor la drumul pe care ar trebui să o apuce. După ce a tachinat-o, afirmând că nu şi-ar lăsa nici în ruptul capului fata să intre în acest domeniu mlăştinos al show-biz-ului, Negru s-a mai domolit.

„Poate cândva o să ajungem şi colegi de platou! Sper că vizita i-a deschis pofta de televiziune, nu doar din faţa, ci şi din spatele ecranului!", a declarat Dan.    

Întâlnire cu Huidu şi Găinuşă, la filmări!

Intră pe www.adevărul.ro, la rubrica dedicată campaniei Ghidului TV, şi trimite-ne până luni, 24 mai, un text în care să ne spui care sunt motivele pentru care vrei să te întâlneşti cu vedetele tale preferate. Convinge-ne că eşti cel mai mare fan al Cârcotaşilor şi-ţi dăm posibilitatea să-i cunoşti mai bine, muncind alături de ei!

Câştigătorul întâlnirii cu Horia Brenciu este Iulian Codruţ Stănescu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite