Mirela Zeţa (Mondenii): Nu pot trăi fără...
Actriţa din „Mondenii” s-ar descurca foarte bine fără genţi Gucci, ruj şi gene false...dar valorile spirituale, micile plăceri culinare şi muzica nu ar putea lipsi din viaţa ei.
1. Valori
N-aş putea trăi fără să fi încercat măcar o dată să iubesc, fără perseverenţă, speranţă şi încredere.
2. Mondenii
Pentru că serialul îmi permite să critic oamenii care nu au nici o noimă în caruselul vieţii, lucrurile pe care le condamn în societate. Lupt pentru fărâma de omenie rămasă în noi.
3. Filme
Favoritul meu e “Meet Joe Black”, pentru că regăsesc în el teme care mă preocupă, cum ar fi: iubirea, loialitatea, etica, moartea. Apreciez filmul şi pentru jocul actoricesc al lui Anthony Hopkins.
4. Muzică
Nu mi-aş putea imagna viaţa fără ea! Recunosc că ascult toate genurile de muzică, în afară de manele!
5.Ciorbe & paste
Sunt felurile mele favorite, dar mănânc cu plăcere orice e gătit cu dragoste. Cred însă că mai important la o masă e cu cine discuţi.
6. Stilul meu
Îmi place foarte mult combinaţia de alb şi negru, dar felul în care mă îmbrac depinde de starea în care mă aflu şi, fireşte, de context.























































