MasterChef, epidosul patru: Chefii au acordat ultimele sorţuri care asigură un loc în următoarea etapă a competiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MasterChef, episodul patru. Ultima serie de concurenţi s-a prezentat aseară în faţa juriului cu preparate cu care au sperat să obţină şorţul MasterChef.

Dacă unele preparate au fost răsplătite cu trei răspunsuri afirmative din partea chefilor, o parte dintre concurenţii prezenţi marţi seară în platoul „MasterChef“ a reuşit să pună la încercare răbdarea chefilor.

MasterChef. Ultima rundă de jurizare, ultimele preparate câştigătoare

Chef Patrizia, Chef Foa şi Chef Adrian Hădean au acordat aseară ultimele şorţuri. Concurenţii s-au prezentat în faţa juriului cu preparate care mai de care mai surprinzătoare. O parte dintre acestea le-au asigurat concurenţilor un loc în următoarea etapă a competiţiei. 14 concurenţi au primit ieri seară şorţul, fiind ultimii care au şansa de a se califica pentru unul dintre cele 24 de locuri din bucătăria „MasterChef“.

MasterChef. Al doilea concurent a primit şorţul de aur

Tudor Florian a reuşit să obţină un nou şorţ de aur. Inspirat de Chef Foa şi Chef Jamie Oliver, s-a apucat de gătit din adolescenţă. Aseară, tânărul în vârstă de 25 de ani s-a prezentat în faţa juriului „MasterChef“ cu un tiramisu în ghiveci. Creaţia proprie, cu un plating neobişnuit şi un gust savuros, a reuşit să cucerească papilele gustative ale Chefilor, care i-au acordat şorţul de aur, lucru care-i asigură un loc în cea mai cunoscută bucătăria „MasterChef“. Gustul desăvârşit al preparatului l-a determinat pe Chef Foa să savureze desertul şi în timpul jurizării.

image

Tiramisu în ghiveci, pregătit de Tudor Florian FOTO Pro TV

Cristian Avram s-a prezentat în faţa celor trei Chefi cu o paella exotică, un preparat cu fructe de mare proaspete, linte beluga, ceapă, usturoi şi ardei. Extrem de relaxat şi binedispus, Cristi a reuşit să monteze preparatul şi să-i surprindă pe juraţi cu gustul şi plating-ul desăvârşit, cei trei răsplătindu-l cu un şorţ „MasterChef“.

image

Cristian Avram FOTO Pro TV

Marin Vîlcan s-a prezentat aseară la „MasterChef“ pentru a patra oară. Preparatul ales pentru acest sezon „MasterChef“ este un gulyas reinterpretat. Prezentat într-o formulă inedită, preparatul acestuia a fost răsplătit cu mult râvnitul şorţ.

image

Marian Vîlcan FOTO Pro TV

În ediţia de aseară, Adriana Pletosu, Alex Codreanu, Ana Storociuc, Cristina Besciu, Iuliana Bănuţ, Iuliana Berci, Liviu Balint, Magdalena Szabo, Marilena Oprişan, Nelu Pîrvan şi Valentin Meteşan au reuşit să impresioneze cu preparatele lor extrem de variate şi de spectaculoase: de la salmoreho cu homar, sushi din clătite de ciocolată cu banane şi trei sosuri, la calcan cu cremă de conopidă, spanac şi anghinare marinată.

Săptămâna viitoare, aventura culinară continuă cu probe noi, având drept miză un loc din cele 24 disponibile în bucătăria „MasterChef“. Doar doi concurenţi au reuşit să-şi asigure locul direct în bucătărie fără a mai participa la probele eliminatorii, datorită şorţurilor de aur câştigate. Tensiunea şi adrenalina vor atinge cote înalte, competitivitatea fiind termenul care descrie cel mai bine atmosfera probelor surprinzătoare.

MasterChef, lider de audienţă

Show-ul culinar „MasterChef“ a fost lider de audienţă pe toate segmentele de public. Ediţia a fost urmărită în medie de peste 1.1 milioane de telespectatori la nivel naţional, iar în minutul de aur, de la 21:33, aproape 1.5 milioane de telespectatori au prins gustul competiţiei. La nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, PRO TV a obţinut 8.2 puncte de rating şi 21.7% share, în timp ce postul de pe locul doi a înregistrat 7.4 puncte de rating şi 19.4% share.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite