„Mad Men“ se mută la TVR 1, din 8 martie! | adevarul.ro

„Mad Men“ se mută la TVR 1, din 8 martie!

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Începând de luni, 8 martie, de la ora 22.10, TVR 1 difuzează unul dintre cele mai de succes şi cele mai bine titrate seriale de televiziune, „Mad Men - Nebunii de pe Madison Avenue".

Deţinător a trei Globuri de Aur, a unui premiu BAFTA pentru „Cel mai bun program internaţional" şi a alte 31 de premii şi 57 de nominalizări, serialul „Mad Men - Nebunii de pe Madison Avenue" spune povestea celor care au ridicat publicitatea la rang de artă.

Suntem la începutul anilor '60, în mijlocul unei agenţii de publicitate de pe Madison Avenue, într-o lume predominant masculină, în care femeile încă îşi căutau identitatea socială. Televiziunea nu intra încă în calculele de promovare a marilor companii, lumea fuma peste tot, iar femeile erau secretare sau făceau copii. Personajul cheie al serialului este Don Harper, interpretat de Jon Hamm, directorul artistic al agenţiei Sterling Cooper.

Manipulator, Don inventează poveşti pentru a-şi masca slăbiciunile şi face orice pentru a-şi apăra situaţia privilegiată de tinerii ambiţioşi, precum Pete Cambell (Vincert Kartheiser). Motto-ul lui Don Harper: „Publicitatea este fericire. Noi creăm iluziile şi dorinţele."

Dacă lumea era condusă de bărbaţi puternici, în spatele acestora se află femeile frumoase. O nouă femeie este pe cale să apară, iar doamnele care lucrează la Sterling Cooper fac parte din această nouă generaţie. Vorbim despre Peggy Olson, care cu timpul ajunge să ocupe postul de copywriter în companie datorită contribuţiei sale în două campanii importante.

Cealaltă este Christina Hendricks, administratorul agenţiei Sterling Cooper, care conduce cu o mână de fier. Hendricks ştie ce doresc bărbaţii, de aceea nu se sfieşte să afirme: „Şeful tău poate să se comporte ca şi cum ar vrea o secretară, dar, de obicei, toţi vor ceva între o mamă şi o chelneriţă." Nu numai criticii de film, dar si designerii apreciază seriile „Mad Men - Nebunii de pe Madison Avenue", pentru redarea fidelă a atmosferii retro de atunci.

De altfel, nu doar costumele şi atmosfera au fost reproduse pe micul ecran, dar şi modalitatea în care se făceau afaceri în acele vremuri. Astfel, putem vedea cum arăta cu adevărat America anilor '60. Şi nu curgeau pe atunci doar mierea şi laptele. Oamenii îşi petreceau zi-lumină la muncă, unii chiar dormeau la birou, consumau alcool şi fumau non-stop. Hărţuirea sexuală şi înşelatul soţiei erau la ordinea zilei. Pe scurt, „Mad Men - Nebunii de pe Madison Avenue" prezintă lumea poleită în aur a bărbaţilor şi a femeilor anilor '60, radiografiind în cele mai mici detalii această aparentă „perfecţiune întruchipată".

Dacă vrei să descoperi o lume diferită, să cunoşti oamenii vizionari care făceau legea în advertising, atunci nu rata serialul „Mad Men - Nebunii de pe Madison Avenue", care rulează în fiecare luni, de la ora 22.10, la TVR 1, începând cu 8 martie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite