Lansări DVD
Filmul este ecranizarea romanului „The Informant: A true story“, în care eroul este Mark Whitacre. La începutul anilor ’90, acesta a fost preşedintele diviziei de produse alimentare organice, din gigantul agro-industrial ADM.
Informatorul!
Regie: Steven Soderbergh; Distribuţie: Matt Damon, Melanie Lynskey, Clancy Brown
Fără ca apropiaţii, familia sau superiorii să bănuiască, Mark a lucrat pentru FBI timp de trei ani. El şi-a înregistrat colegii de muncă şi superiorii folosind un reportofon ascuns. În acest mod, a ajutat la expunerea celei mai mari conspiraţii care a avut loc pentru stabilirea preţurilor unor aditivi alimentari din SUA. Suferind de dublă personalitate, el şi-a fraudat propria companie cu milioane de dolari.
Dr. Parnassus
Regie: Terry Gilliam; Distribuţie: Christopher Plummer, Johnny Depp, Jude Law
Doctorul Parnassus este un bărbat care a câştigat un pariu cu Diavolul şi a primit darul de a controla imaginaţia celorlalţi. Dar el nu se opreşte aici şi vrea acum să-şi mai încerce o dată norocul.
Obţine nemurirea, dar preţul este uriaş: primul născut îi va fi luat în ziua în care acesta va împlini 16 ani.
Triunghiul
Regie: Christopher Smith; Distribuţie: Melissa George, Henry Nixon
Jess pleacă împreună cu prietenii săi într-o croazieră pe Oceanul Atlantic. Aceasta simte că ceva este în neregulă, dar nu îşi dă seama care este cauza neliniştii sale. În curând, vacanţa lor se transformă într-un coşmar, căci ambarcaţiunea lor este lovită de o furtună, care o scufundă în Triunghiul Bermudelor.
Dă-i bătaie!
Regie: Drew Barrymore; Distribuţie: Drew Barrymore, Ellen Page, Marcia Gay Harden
Bliss Cavender este o tânără frumoasă, care locuieşte într-o provincie din Texas şi care visează să plece într-un oraş mare, din apropiere, Austin. Mama fetei speră ca Bliss să câştige numeroase concursuri de frumuseţe, dar planurile lor se schimbă, atunci când eroina ajunge la o cursă pe patine cu rotile.
PU 239
Regie: Scott Z. Burns; Distribuţie: Paddy Considine, Oscar Isaac , Radha Mitchell
Paddy Considine interpretează rolul unui tată, care trăieşte în Rusia post-sovietică şi care lucrează la o centrală nucleară. În timp ce încerca să oprească un dezastru, este expus la radiaţii, după care este concediat, fără a primi compensaţii materiale. Grija bărbatului e să-şi salveze familia de la sărăcie.
Imax în adâncuri
Regie: Howard Hall; Distribuţie: Jim Carrey
Jim Carrey vă prezintă un caleidoscop al vieţii subacvatice din Marea Barieră de Corali şi din diferite zone ale Pacificului de Sud. Cu scene incredibile, surprinse de camerele de filmat şi narate de Carrey, filmul prezintă habitatul şi transformările care apar în lumea rechinului alb şi a leilor de mare. Totodată, aduce informaţii despre crabi ce poartă me-duze pe post de pălării.























































