Înregistrări audio în care Laura Georgescu foloseşte un limbaj neadecvat în dialogul cu elevi de clasa a III-a. Care este explicaţia şefei CNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Georgescu este preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului FOTO Mediafax
Laura Georgescu este preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului FOTO Mediafax

Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a publicat pe blogul personal o serie de înregistrări audio în care Laura Georgescu, preşedintele forului audiovizual, foloseşte un limbaj neadecvat, adresându-se pe un ton autoritar şi agresiv unor elevi de clasa a III-a.

În cadrul programului „Şcoala altfel“, desfăşurat în perioada 1-5 aprilie 2013, CNA s-a implicat activ, lansând campania „Violenţa în şcoli iese de pe TV“ prin intermediul căreia experţii în audivizual şi-au propus să-i înveţe pe cei mici care sunt drepturile şi libertăţile copilului în audivizual. 

„Dacă-ncepea un borş d-ăla de-i crăpa creierii pe pereţi?“, „Numai o secundă! Numai o secundăăă! Ajungem şi la sex!“, „Da' tu de ce eşti supraponderal? Nu vrei să nu mai mănânci în halu' ăsta?“, „Când vorbesc, nu mă întrerupi. Dacă ţi-a murit cineva lângă tine, nu e o problemă!“, sunt doar câteva dintre expresiile folosite de Laura Georgescu în dialogul cu elevi de clasa a 3-a, pe care Narcisa Iorga le-a făcut publice pe blogul personal. 

Contactată de „Adevărul“, preşedinta CNA şi-a justificat limbajul declarând că a fost parte a unui „dialog interactiv cu elevii, un procedeu numit joc de rol“. „Demersul trebuie privit în ansamblul lui, acele înregistrări sunt scoase din context. Îmi asum acele răspunsuri. Este regretabil că folosim o campanie voluntară numai şi numai ca să lovim în colegi care nu ne plac“, a explicat Laura Georgescu, pentru „Adevărul“.

Vă prezentăm în continuare câteva fragmente din dialogul pe care Laura Georgescu l-a avut cu elevii:

„Caalm! Calm! Ţi-e greu să urmăreşti. Te văd cum îţi fereşti ochii. Stai cu ochii pe text! Te doare creierul deja? De la citit? Stai cu ochii pe text! Stai cu ochii pe text! Stai cu ochii pe text, că n-ai exerciţiu! Se vede că nu citeşti. Se vede clar că nu poţi să citeşti!“

„Să ştii că o să vină ziua, niciun bărbat nu scapă, în care, o femeie, care va arăta probabil foarte bine, va râde de cum arăţi tu şi tu atunci vei fi o victimă. Asta-i viaţa, iubitu’ meu! Fetelor, calmaţi-vă!“

„Dacă-ncepea un borş d-ăla de-i crăpa creierii pe pereţi?! Te-ntreb: crezi că asta-i soluţia? Deci, unu’ dă-n tine, începi şi tu să dai în el? Ăia fiind vreo 4 sau 5“

„Numai o secundă! Nuuumai o secundăăă! Numai o secundăăă! Ajungem şi la sex! Creierul tău este uşor, uşor de manevrat. Stai un picuţ, iubitule! Scuză-mă că-ţi spun! Poţi să-mi dai nişte idei să mă ajuţi, da? Încearcă cu asta să nu devii vedetă!“

 

„Să ştii că o să vină ziua, niciun bărbat nu scapă, în care, o femeie, care va arăta probabil foarte bine, va râde de cum arăţi tu şi tu atunci vei fi o victimă. Asta-i viaţa, iubitu’ meu! Fetelor, calmaţi-vă!“

Părinţii elevilor nu au rămas indiferenţi şi au trimis o scrisoare adresată tuturor membrilor CNA, dar şi Ministerului Educaţiei şi presei. „N-a preluat-o nimeni pentru că nu era semnată de o persoană identificabilă, iar adresa de e-mail era un nepersonalizată. Nu existau dovezi care să susţină acuzaţiile. Întâmplare a făcut ca să găsesc, de curând, şi dovezi“, a mai scris Narcisa Iorga. 

Scrisoarea deschisă a părinţilor:

Stimată Doamnă Preşedinte,

Vă scriu în numele elevilor şi părinţilor clasei a 3-a de la Şcoala Ion Heliade Rădulescu din Bucureşti. Aşa cum aţi anunţat în toate mediile de informare … 100 de experţi ai Consiliului Naţional al Audiovizualului vor merge în perioada 1 – 5 aprilie în şcoli din Bucureşti şi din ţară, pentru a-i învăţa pe copii care sunt drepturile şi libertăţile lor în audiovizual. „Campania Consiliului Naţional al Audiovizualului «Violenţa în şcoli iese de pe TV» se va concretiza, în perioada 1 – 5 aprilie 2013, în cadrul programului «Şcoala Altfel», prin prezenţa în şcolile bucureştene şi în alte 30 de judeţe din ţară a unui număr de 100 de experţi ai CNA care vor prezenta un «demo» despre drepturile şi libertăţile copilului în audiovizual“, spune Laura Georgescu.

Astăzi , copiii din clasa a 3-a de la Şcoala Ion Heliade Rădulescu din sectorul 1 Bucureşti, au avut „plăcerea“ să vă întâlnească, pentru a le expune tema – Comunicarea non-violentă. După această întâlnire cu copiii, au început schimburile de mailuri între părinţii şocaţi de atitudinea Dvs vis-a-vis de copii. Vă expun mai jos câteva vorbe de duh ale Dvs din aceasă întâlnire cu nişte COPII de 9 ani:

-  „vorbeşte, mă, cu toata gura!“

- „n-ai creier, bă, băiatule !“

- „lipsa de educaţie“ (a mişcat scaunul pe care stătea)

- „de ce nu ştii raspunsul, fetiţo?“

Toată atmosfera a fost una, efectiv, de teroare, fetele vorbind între ele că”dacă era asta mama mea, fugeam de acasă”….

Stimată Doamnă Preşedinte, ca părinte, cu respect vă rog, ca dacă acesta este modul în care Dvs înţelegeţi să le explicaţi copiilor ce înseamnă „Comunicarea non-violentă“ să renunţaţi la a mai face vizite în şcoli, pentru că mai rău le faceţi copiilor printr-un astfel de comportament şi exprimare verbală şi pe această cale vă invit să le cereţi scuze public copiilor din şcoala mai sus menţionată. Mă puteţi contacta pe această adresa de mail pentru a stabili ziua în care toţi părinţii, împreună cu copiii vă aşteptăm pentru scuzele cuvenite.

Un părinte revoltat

Înregistrările audio le puteţi asculta pe blogul Narcisei Iorga, despreaudiovizual.ro.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite