Horia Brenciu, conflicte cu juriul de la „Vocea României“.Loredana: „Horia e aproape de spitalizare“. Marius Moga: „Ia-ţi pastilele dimineaţa“
0Dacă în prima ediţie s-a dat tonul „înţepăturilor“ între antrenori, în cel de-al doilea episod al „Vocii României“ s-a încins lupta pentru cele mai promiţătoare voci. Voci cu timbre originale şi surprize la întoarcerea scaunelor i-au determinat pe antrenori să-şi adapteze rapid strategiile pentru a forma cele mai tari echipe. Horia Brenciu, antrenorul cu cei mai mulţi concurenţi, şi-a făcut deja duşmani în juriu.
„Războiul“ – un război mai vechi - s-a dus, în principal, între Loredana şi Horia Brenciu, care şi-au dorit cei mai buni participanţi în echipele lor. Exuberant, în stilul lui caracteristic, Horia Brenciu a acaparat „prestaţiile“ colegilor săi, despre care a spus, la un moment dat, că „pretind a şti muzică“. Replicile nu s-au lăsat aşteptate. „Horia e aproape de spitalizare“, a spus Loredana. „Ia-ţi pastilele dimineaţa“, i-a spus Marius Moga celui mai „efervescent“ membru al juriului.
Studentă la medicină şi practicantă de arte marţiale, Diana Arvinte i-a indus în eroare pe toţi cei patru juraţi: niciunul nu a ştiut dacă pe scenă se află un bărbat sau o femeie. Fascinaţi de vocea ei, Loredana şi Brenciu au întors scaunele. „Dacă nu mă întorceam, regretăm toată viata“, i-a spus Horia. „Ai o voce incredibilă, unică, am putea face multe lucruri nebuneşti“, a adăugat Loredana.
Cu toate acestea, Diana a ales să între în echipa lui Brenciu şi l-a pus într-o mare dificultate. Antrenorul nu a putut să-şi respecte ritualul preferat, acela de a ridica în braţe toate concurentele.
Florin Ilinca s-a ţinut de cuvânt şi a „spart“ scena cu piesa „Du Hast“, a trupei Rammstein. Horia a apăsat butonul verde şi, în stilu-i caracteristic, a intrat imediat în rolul de rocker. „De când s-a inventat «Vocea României» am aşteptat o voce ca a ta“, a spus el.
Ana Diana Kalmar a avut de făcut o alegere foarte dificilă între colosul din Rhodos, cum s-a autointitulat Brenciu, şi Statuia Libertăţii, cum a numit-o pe Lori. Impresionaţi de prestaţia Anei, amândoi s-au urcat pe scaun, cu toate că Loredana era în pericol să-şi piardă echilibrul din cauza tocurilor înalte de doisprezece centimetri. Efortul divei a fost răsplătit: Ana a ales-o pe Loredana, deşi Brenciu i-a promis, pe lângă lecţiile spa, cosmetică şi masaj.
Sânziana Norina Niculae a reuşit performanţa de a întoarce toate scaunele cu piesa „Blue Jeans“, a Lanei del Rey. Smiley i-a apreciat curajul, Loredana a lăudat-o pentru atitudinea specială, iar Brenciu i-a declarat: „M-am născut pentru ţine, fetiţo, dacă mă vrei, sunt al tău“. Sînziana l-a ales, însă, pe Marius Moga.
Angelo Simonică, semifinalist în sezonul trecut la show-ul „Românii au talent“, a ascultat sfatul lui Smiley şi a venit la „Vocea României“. El a întors scaunul lui Marius Moga.
Direct din Abu-Dhabi, Muneer Al Obeidli a întors şi el toate cele patru scaune cu interpretarea să jumătate în engleză, jumătate în arabă a piesei „Ride It“, a lui Jay Sean. Deşi toţi antrenorii l-au dorit, Muneer a „capitulat“ în faţa Loredanei. Asta deşi a lucrat cu Smiley înainte de acest concurs.
La numai şaptesprezece ani, Alină Păun a uimit-o pe Loredana cu vocea să puternică. „Ai o voce de parcă ai avea zece ani în spate de cântat“, i-a spus artista după ce a întors scaunul. Deşi încă foarte tânără, Alina, a convins-o pe Lori de potenţialul său: „Sunt foarte fericită că eşti în echipa mea, bine ai venit!“, i-a spus Lori noii sale concurente.
După a două ediţie a audiţiilor pe nevăzute, bilanţul echipelor este următorul: Horia Brenciu are deja şapte concurenţi şi este urmat de Loredana, cu cinci membri în echipă, Moga cu patru, şi Smiley cu trei.