HBO Europe anunţă filmările pentru un nou sezon „Umbre“
0După două sezoane de succes, HBO Europe a început pregătirile pentru serialul „Umbre“. Filmările pentru sezonul al treilea, scris de Bogdan Mirică, încep toamna aceasta în Bucureşti.
„Umbre“ urmăreşte povestea lui Relu, interpretat de actorul român Şerban Pavlu (43 de ani), care jonglează cu responsabilităţile sale de familie, dar şi de mafie, lumi diferite care încep să se intersecteze din ce în ce mai mult.
Finalul sezonului al doilea a prezis un punct fără întoarcere pentru Relu (Şerban Pavlu) atunci când Emilian (Laurenţiu Bănescu) pare din ce în ce mai aproape să îl prindă pe Căpitanu şi pe apropiaţii săi.
Separată de Relu, Gina (Maria Obretin) încearcă să îl ţină în frâu pe Chuckie (Dan Hurduc), acum adolescent. Fiica lui Relu şi a Ginei, Magda (Mădălina Craiu), decide să mai dea o şansă relaţiei cu Teddy (Gabriel Huian), fiul lui Căpitanu, în încercarea de a lăsa în urmă evenimentele traumatizante din trecut.
Al treilea sezon din Umbre/Shadows este scris integral de regizorul şi scenaristul Bogdan Mirică. Mirică, al cărui lungmetraj de debut „Câini“/„Dogs“ a câştigat Premiul FIPRESCI la secţiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes în 2016, semnează regia celor şase episoade din noul sezon.
Mirică va face din nou echipă cu Andrei Butică, director de imagine al lungmetrajelor „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, „Toată lumea din familia noastră“, de Radu Jude, şi „Câini“, regizat de Mirică.
Producător executiv pentru HBO Europe este Steve Matthews. Alina David este producător HBO România.
HBO Europe îşi continuă colaborarea cu casa de producţie Multi Media Est şi cu producătorii Dragoş Vîlcu şi Valentin Antofi.
„Umbre“ va avea premiera în acelaşi timp în toate cele şaptesprezece teritorii HBO Europe.