Guvernul renunţă la Fondul Audiovizual şi instituie schema de ajutor de stat pentru emisiuni culturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a renunţat la instituirea Fondului Audiovizual, din colectarea unui procent de 5% din totalul veniturilor cabliştilor, dar va institui o schemă de ajutor de stat pentru instituţiile din presa audiovizuală care produc şi difuzează emisiuni cu specific de informare, educare şi culturale.

Guvernul a aprobat, miercuri, 10 iunie, o ordonanţă de urgenţă care stabileşte schema ajutorului de stat, arătând că urmăreşte susţinerea operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc şi difuzează emisiuni cu specific de informare, educare şi cultural de interes public

Operatorii economici din domeniul audiovizual vor putea beneficia astfel de finanţare în baza unei scheme de ajutor de stat al cărui buget va fi în sumă de 67,5 milioane de lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia. Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat este 1 iulie 2015-31 decembrie 2016, însă va putea fi prelungită.

Schema de ajutor de stat se va elabora în conformitate cu legislaţia europeană în materie de ajutor de stat şi va fi aprobată prin Hotărâre de Guvern, act normativ care va stabili criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, numărul estimativ al acestora, categoriile de cheltuieli eligibile, precum şi procedura de acordare şi monitorizare.

Potrivit unor surse oficiale, Executivul a renunţat complet la iniţiativa înfiinţării Fondului Audiovizual, iar de administrarea şi monitorizarea noii scheme de ajutor de stat se va ocupa Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a avizat favorabil, în şedinţa de marţi, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG), care prevede crearea unui Fond Audiovizual din bani de la cablişti şi, totodată, permite ca emisia terestră a serviciilor publice şi private de televiziune în sistem analogic să poată continua până în 2016.

Veniturile Fondului Audiovizual se constituiau din sumele încasate de Consiliul Naţional al Audiovizualului, din colectarea unui procent de 5% din totalul veniturilor realizate de distribuitorii de servicii care retransmit programe de televiziune prin reţele de comunicaţii electronice, iar din Fondul Audiovizual erau finanţate acţiuni şi programe care asigură libertatea de informare, diversitatea de opinie şi pluralismul în domeniul serviciilor de televiziune şi radio, precum şi susţinerea programelor cultural-educative şi informative, cu excepţia celor privind campaniile electorale.

Reprezentanţi ai companiilor de telecomunicaţii au cerut însă Guvernului să respingă proiectul care prevede crearea unui Fond Audiovizual din bani de la distribuitorii de programe TV, precizând că este necesară o evaluare mai riguroasă a impactului său şi consultarea mediului de afaceri.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite