Gemenii - identici, dar diferiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naşterea unor gemeni a fost considerată, dintotdeauna, un eveniment neobişnuit. În vechime, se credea că „Necuratul şi-a băgat coada“, în timp ce astăzi, pentru părinţi, este motiv de „dublă“ sau „triplă“ bucurie...

Apariţia unor făpturi identice a suscitat, în trecut, diverse credinţe legate de sănătatea, caracterul şi comportamentul acestora. Studiile recente demonstrează  însă că „miturile" nu sunt întrutotul exacte. Se consideră că naşterea gemenilor are cauze genetice şi că fenomenul se repetă, în aceeaşi familie, o dată la două generaţii. Este adevărat că există o predispoziţie genetică pentru zămislirea gemenilor; totuşi, în unele familii fenomenul nu are loc decât o dată, iar în altele, poate fi evidenţiat la fiecare generaţie. De obicei, acest lucru se întâmplă cu gemenii fraternali (bizigotici), întrucât cei identici (monozigotici) sunt foarte rari. Conform opiniei curente, aceştia din urmă au acelaşi set genetic; cu toate acestea, amprentele lor digitale sunt diferite.

Potrivit credinţelor populare, naşterea gemenilor este întotdeauna prematură şi se face prin cezariană. Chiar dacă rata naşterilor premature de gemeni este uşor mai mare decât a celor obişnuite, foarte multe mame îi aduc pe lume la termenul stabilit, de 37-40 de săptămâni, în mod natural. La cezariană se recurge numai atunci când este vorba de trei sau mai mulţi copii, într-o singură sarcină. Cu toate că oamenii au impresia că gemenii monozigotici nu pot fi deosebiţi unul de altul, în realitate există mici diferenţe: o aluniţă pe care o are doar unul, expresii diferite, moduri de exprimare diverse, felul în care zâmbesc sau chiar tonul vocii. Similar, se consideră că gemenii trebuie să aibă caractere diferite: unul foarte liniştit, celălalt, foarte activ. Cercetătorii sunt de părere, însă, că diferenţele de caracter sunt generate de dorinţa fiecăruia de a-şi exprima propria personalitate. Literatura, cinematografia şi legendele urbane abundă în întâmplări care îi au ca protagonişti pe gemenii identici. Aceştia „ştiu" ceea ce gândeşte perechea sa sau dacă i s-a întâmplat ceva. Empatia este reală, dar se poate explica prin faptul că gemenii petrec mai mult timp unul lângă altul, iar cazurile de telepatie pot fi şi consecinţa modului de gândire asemănător. Dacă gemenii sunt separaţi de la naştere, astfel de fenomene nu se mai produc.

Foarte mulţi părinţi sunt tentaţi să-şi plaseze gemenii în clase diferite, la şcoală, sau măcar în bănci separate, considerând că astfel le dezvoltă personalitatea. O asemenea atitudine are, de cele mai multe ori, rezultate negative. Dacă gemenii au evoluat împreună încă din clipa naşterii, separarea poate constitui un factor major de stres. 

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite