Emisiunea lui Dan Negru, „Next Star“, revine în grila Antena 1: când şi unde au loc preselecţiile
0
Dan Negru prezintă de opt sezoane show-ul dedicat copiilor FOTO Antena 1
Emisiunea pentru copii „Next Star“, prezentată de Dan Negru, revine în grila postului Antena 1, care anunţă şi programul preselecţiilor pentru noul sezon.
Show-ul „Next Star“ revine pe micile ecrane cu al nouălea sezon, iar preselecţiile pentru a găsi cei mai talentaţi copii vor debuta la finalul lunii martie. Cel mai recent sezon al emisiunii a fost difuzat în 2017, în perioada februarie-aprilie, iar câştigătoarea premiului în valoare de 20.000 de euro a fost Katia Cărbune, o cântăreaţă în vârstă de 11 ani.
Programul preselecţiilor pentru Next Star 2018:
- Vineri, 30 martie: Buzău – Palatul Copiilor, de la ora 11.00, şi Piteşti – Casa de cultură a Studenţilor, de la ora 11.00;
- Sâmbătă, 31 martie: Galaţi – Palatul Copiilor, ora 11.00, şi Craiova – Palatul Copiilor, ora 11.00);
- Duminică, 1 aprilie: Bacău – Palatul Copiilor, ora 11.00), şi Tg. Jiu – Palatul Copiilor, ora 11.00
- Luni, 2 aprilie: Piatra Neamţ – Palatul Copiilor, ora 11.00, şi Oradea – Palatul Copiilor, ora 11.00;
- Marţi, 3 aprilie: Suceava – Palatul Copiilor, ora 11.00, şi Cluj – Palatul Copiilor, ora 11.00;
- Miercuri, 4 aprilie: Iaşi – Palatul Copiilor, ora 11.00, şi Bistriţa – Palatul Copiilor, ora 11.00;
- Joi, 5 aprilie: Chişinău – Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „Artico“, ora 11.00.
Preselecţiile vor continua după Paşte. Localităţile şi orele la care acestea vor fi programate vor fi anunţate în perioada următoare.