Cum s-a făcut mică marea amendă dată de CNA Antenei 3: motivul pentru care forul s-a răzgândit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Gâdea, moderatorul „Sinteza Zilei“ FOTO Captură Antena 3
Mihai Gâdea, moderatorul „Sinteza Zilei“ FOTO Captură Antena 3

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) s-a răzgândit privind amendarea postului Antena 3 cu 50.000 de lei pentru un derapaj din cazul Caracal. Astfel, televiziunea a primit o sancţiune mai mică, deşi nu toţi membrii forului au fost de acord.

În şedinţa din 25 septembrie, CNA a dat o amendă dură postului Antena 3, una dintre cele mai mari primite în ultima perioadă, pentru faptul că a acuzat fără probe familia unui bărbat din Caracal, insinuând că ar fi fost complice la crimele săvârşite de Gheorghe Dincă. Cuantumul amenzii era de 50.000 de lei, echivalentul a peste 10.000 de euro. 

Surprinzător, în şedinţa din 1 octombrie, CNA a întors propria decizie şi a micşorat la 30.000 de lei amenda pentru Antena 3, după cum relatează Paginademedia.ro. Răsturnarea de situaţie vine după ce postul de ştiri a cerut reanalizarea cazului. Sunt rare cazurile în care CNA acceptă astfel de solicitări, iar excepţiile se fac doar în condiţiile în care apar „noi argumente întemeiate“. Inclusiv reprezentantul Antenei 3 la CNA a recunoscut că nu are probe suplimentare. Singurul argument pus pe masă de membrii CNA care au fost de acord să rediscute cazul a fost că România TV a primit pentru aceeaşi abatere o sancţiune de doar 10.000 de lei. 

Pentru „noua“ amendă de 30.000 de lei au votat Alexandru Kocsis, Orsolya Borsos, Monica Gubernat, Nicolaie Bălaşa, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea, însă acesta din urmă nu a fost prezent la cealaltă şedinţă în care s-au deciz sancţiunile pentru Antena 3 şi România TV. 

Pe de altă parte, au existat şi membri CNA care s-au împotrivit rediscutării, însă prea puţini. Cel mai vehement a fost Radu Herjeu, cel care a şi propus amenda de 50.000 de lei. „Înţeleg că acest Consiliu a decis prin vot că o televiziune merită o amendă de 50.000 şi, acum, acelaşi Consiliu, pe baza a nimic, zice că totuşi e prea mult 50.000 de lei. Aş vrea să înţeleg pe baza a ce se consideră dintr-odată că terfelirea oribilă a vieţii şi a profesionalismului unei familii acum valorează mai puţin de 50.000 de lei. Pentru că de acum încolo, eu am să invit toate televiziunile să facă solicitări, prin care să ne explice cum consideră că e prea mare amenda dată de noi. Şi în funcţie de cine e în Consiliu la un vot sau la altul, noi săptămânal vom reconsidera. Haideţi să reanalizăm dacă nu cumva amenda de la România TV e prea mică. De ce nu am făcut invers?“, a argumentat Herjeu, citat de Paginademedia.ro.

De aceeaşi părere au fost şi Cristina Pocora şi Dorina Rusu, care au subliniat că nu există niciun argument în favoarea rediscutării cazului. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite