„Ciorba de burtă pentru vegetarieni“, vedeta de la „MasterChef“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Farfurii trântite, lacrimi, insulte gratuite – dar „aruncate“ conform formatului – preparate inedite, onomatopee rostite atunci când argumentele s-au terminat, apelative, laude. A doua emisiune din cel de-al patrulea sezon „Masterchef“ a adus telespectatorilor o nouă ediţie de „pâine“ făcută de concurenţi şi circ pus în scenă de cei trei „şefi“ ai oalelor şi-ai divertismentului „condimentat“.

Alexandra Shine (foto), cântăreaţă şi dansatoare din Moldova, care a suferit un accident de maşină în copilărie, a pregătit o tartă cu ciocolată neagră, mascarpone şi sos de vişine.

Deşi s-a declarat nemulţumită de aspectul preparatului ei, tânăra din Republica Moldova a mers mai departe „E negresă, nu tartă“, a apostrofat-o Sorin Bontea, care i-a dat un „Nu“. Ceilalţi doi membri ai juriului i-au acordat „Da“.

image

Kumar (foto), un indian venit la Facultatea de Medicină în 2003, este actualmente medic rezident la neurochirurgie, în Oradea. El a pregătit un preparat tradiţional indian, korma. Deşi mâncarea nu a avut destulă sare, în opinia lui Scărlătescu, în competiţie era nevoie de un concurent exotic, aşa că acesta a trecut mai departe. „E cea mai mare fericire din viaţa mea“, a spus Kumar, deşi a plecat din faţa juriului cu buzunarele pline de sare.

image

Piciorlung Florin Daniel, un chelner cu citate învăţate la Biblioteca Naţională n-a testat inteligenţa juriului, ci doar orgoliile celor trei. Fără să guste, aceştia au refuzat doar după aspect preparatul lui şi l-au respins. 

Constantin Stoleru, un manager de resurse umane care lucrează în construcţii, a venit în faţa juriului cu o supă-cremă cu infuzie de usturoi. „Are un gust de ciorbă de burtă“, au considerat Florin Dumitrescu şi Sorin Bontea. „Îi lipseşte ceva“, a spus Scărlătescu. Cu doi de „Da“ pentru „o ciorbă de burtă pentru vegetarieni“, după cum a apreciat Dumitrescu, Constantin a mers mai departe. 

Un personaj excentric, Alexandru Emil Petrescu (foto), „înnobilat“ conte de Transilvania a venit cu o supă rece de cartof, praz, jambon, şofran şi căpşune. „Am pus căpşune ca o parodie, noi, românii din Spania suntem consideraţi căpşunari“, a spus concurentul care a trăit o perioadă în Spania.
„A fost o parodie“, a decretat Bontea. Cu toate comentariile, concurentul a obţinut un şorţ MasterChef.

image
TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite