Cine sunt semifinaliştii de la „Vocea României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Smiley a animat publicul la începutul show-ului
Smiley a animat publicul la începutul show-ului

Marţi seara, la cea de-a patra ediţie live de la „Vocea României“, s-au duelat concurenţii antrenaţi de Loredana şi Marius Moga. În urma voturilor exprimate de telespectatori şi a deciziei juriului, din prima echipă s-au calificat Ciprian Teodorescu şi Cristi Nistor, iar din cea de-a doua, Fely Donose şi Vizi Imre.

Ciprian Teodorescu, din echipa Loredanei, a spart gheaţa cu melodia „Have You Ever Really Loved a Woman“, pe care i-a dedicat-o soţiei de ziua ei. „Te felicit pentru că ai reuşit să deschizi spectacolul din seara asta. Ai făcut-o cu graţie şi cu sex-appeal“, a apreciat antrenoarea sa.

 A urmat Robert Reamzy, din echipa lui Marius Moga, care a interpretat piesa „Earth Song“ a lui Michael Jackson. „Alegerea m-a surprins pentru ca ai mai cântat Michael Jackson. Eu m-aş fi dus în altă zonă“, a comentat Loredana. „Îţi ies bine piesele lui Michael Jackson, dar daca îţi doreşti să îţi creezi o personalitate proprie, trebuie să mai lucrezi la partea asta“, a completat Smiley.

Următoarea pe listă a fost Ana-Maria Alexie, din echipa adversă. Tânăra a interpretat un mix între „Look At Me Now“ (Chris Brown şi Lil Wayne) şi „Just One of Those Things“ (Busta Rhymes şi Peggy Lee). „Imi place cĂ poţi să dai şi rap. Poate cânţi şi cu Silviu“, a spus Moga. „Mi-a plăcut foarte mult combinaţia asta şi cred că ai un potenţial extraordinar“, a apreciat Smiley.

Cezar Dometi, din echipa lui Moga, a urcat pe scenă cu piesa „Still Loving You“, de la trupa Scorpions. „Felicitări pentru forţa cu care cânţi de fiecare datĂ. Fiecare piesă o faci a ta, nu imiţi pe nimeni şi asta e evident. Ai o personalitate foarte aprinsă, vulcanică, ai o tensiune care se transmite. Să o pastrezi întotdeauna şi, orice s-ar întâmpla în acest concurs, să mergi mai departe“, l-a sfătuit Loredana.

A urmat Teodor Manciulea, elevul de 17 ani din echipa Loredanei, care a cântat „I'll Be There“, hitul lui Michael Jackson. „Mie mi-a plăcut cel mai mult de la jumătate încolo. Totuşi, bravo! Ai o voce foarte bună“ a spus Marius Moga.

Vizi Imre, din echipa lui Moga, a interpretat piesa „Knocking On Heaven's Door“, de la Guns N'Roses. „Vizi, tu te-ai născut talentat, dar cel mai mult îmi place la tine că munceşti. Mă pot baza mereu pe tine, muzical vorbind“, a spus antrenorul lui.

vizi imre vocea romaniei

Cristi Nistor, din echipa Loredanei, a interpretat piesa „It's My Life“ de la  Bon Jovi. „Eşti un tip de spectacol. Îţi spun sincer că mi-ar plăcea să te mai aud cântând ceva din etapa trecută. Bravo!“, a spus Horia Brenciu.

cristi nistor vocea romaniei

Ultima concurentă a serii a fost Fely Donose, care a cântat „Don't Let Go (Love)“, de la formaţia „En Vogue“. „Ai o voce splendidă, dar mi-ar fi plăcut ca a ta să se distinga de backing vocal“, a comentat Horia Brenciu.

fely donose - vocea romaniei

În urma votului exprimat de telespectatori, s-a realizat un top patru din fiecare echipă. Concurentul clasat pe prima poziţie a trecut direct în etapa următoare, ocupantul ultimului loc a fost eliminat, iar antrenorul a fost nevoit să aleagă între participantul de pe locul doi şi cel de pe locul al treilea.

Din echipa Loredanei, Ciprian Teodorescu a primit cele mai multe voturi, calificâdu-se direct în semifinale, iar Teodor Manciulea a fost eliminat. Pe locurile doi şi trei s-au clasat Ana-Maria Alexie şi Cristi Nistor, iar Loredana a decis să meargă mai departe cu acesta din urmă.

ciprian teodorescu - vocea romaniei

Preferata publicului din echipa lui Moga a fost Fely Donose, iar Cezar Dometi a părăsit competiţia. Vizi Imre şi Robert Reamzy s-au clasat pe locurile doi şi trei, iar antrenorul a decis să meargă mai departe cu Vizi Imre.

image

După ce britanicii de la BLUE au cântat în ediţia precedentă, de data aceasta, pe scena de la Vocea României au urcat rusoaicele de la t.A.T.u, interpretele hiturilor „All the Things She Said“ şi „All About Us“.
În plus, Smiley şi Horia Brenciu au pregătit câte un moment special alături de foşti concurenţi din echipele lor: familia Smiley a cântat „Woolly Bully“, de la Sam the Sham & Pharaohs, iar Brenciu şi „copiii“ săi au pregătit „Get Out of My Dreams“ de la Billy Ocean.

În semifinale au ajuns câte doi concurenţi din fiecare echipă. În urma acestei ediţii, au rămas Ciprian Teodorescu şi Cristi Nistor, din grupul Loredanei şi Fely Donose şi Vizi Imre, de la Marius Moga. Din ediţia precedentă, s-au calificat Tibi Scobiola şi Silviu Paşca, din grupul Smiley şi Julie Mayaya şi Laurian Manta, din grupul lui Horia Brenciu.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite