Alexandru Sassu, consilierul şefei TVR, a demisionat: „Doina Gradea are un comportament de vătaf“
0
Alexandru Sassu, producător general şi consilier al Doinei Gradea, şi-a dat demisia din TVR, potrivit Pagina de Media.
Alexandru Sassu părăseşte TVR, unde a fost producător general şi consilier al Doinei Gradea în ultimii doi ani.
Sassu, care la rândul său a fost preşedinte al intituţiei în perioada 2007 - 2010, invocă, în cererea de demisie, divergenţe cu actualul preşedinte, Doina Gradea, potrivit Pagina de Media.
Acesta menţionează, potrivit unui document obţinut de sursa citată, că şefa TVR „nu şi-a onorat partea sa din angajamentul nostru“, iar „comportamentul său a evoluat din ce în ce mai mult către cel al unui vătaf, tratând angajaţii SRTv ca pe nişte angajaţi personali pe moşia personală.“
Printre motivele demisiei sale, Sassu a mai enumerat:
- Colaborarea mea cu SRTv a avut la bază o înţelegere privind redresarea reală şi solidă a acestei instituţii. Înţelegerea prevedea ca, împreună cu preşedintele director general al SRTv să depun toate eforturile pentru a creiona un proiect viabil şi sustenabil care să facă posibilă redresarea SRTv.
- Eu mi-am ţinut promisiunea prezentând, în faţa CA al SRTv, un proiect de redresare a SRTv pe care acesta l-a aprobat în unanimitate.
- În acelaşi timp preşedintele director general al SRTv a ajuns să coordoneze în mod direct şi personal toate sau aproape toate activităţile şi acţiunile din SRTv, impunându-şi voinţa în faţa celor mult mai bine pregătiţi din punct de vedere profesional.
- A ţinut să-şi impună amprenta personală pe întreaga activitate din SRTv şi, din păcate, rezultatele dezastruoase din ultima vreme dovedesc că a şi reuşit.
- Mă simt nevoit să demisionez şi să atrag atenţia asupra modului în care este condusă în acest moment instituţia.
- PDG-ul a ales să facă orice compromis numai pentru a rămâne în funcţie, chiar dacă preţul plătit a fost ducerea SRTv către un dezastru aproape total şi, în mod sigur, extrem de greu de îndreptat.
Amintim că alexandru Sassu s-a întors în TVR acum doi ani. A revenit, în instituţia pe care a condus-o în trecut, pe funcţia de consilier al Doinei Gradea. Trebuia să facă „un proces amplu de evaluare“. Apoi, în octombrie 2018, a fost numit producător general interimar, funcţie pe care a rezistat opt luni.
Demisia lui Sassu va intra în vigoare pe data de 3 august.