Ştefan Hruşcă nu mai cântă despre „Ler“: artistul concertează în iunie, la Teatrul Naţional din Bucureşti
0
Cântăreţul Ştefan Hruşcă (57 de ani), unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi de muzică folk şi de colinde din România, va susţine un concert la Teatrul Naţional din Bucureşti, pe 8 iunie, în care va interpreta piese de pe albumul „Cântece de-acasă“, care urmează să fie lansat în mai.
Ştefan Hruşcă, cunoscut pentru concertele sale de conlinde din preajma sărbătorilor, a pregătit un nou album, intitulat „Cântece de-acasă“, cu melodii de inspiraţie folclorică, din zona Maramureşului, a Bihorului şi a Mureşului, informează organizatorii evenimentului, Project Events. Artistul a mărturisit că acest nou proiect este unul pe care a vrut să îl înregistreze de mai mult timp, discul adunând câtece vechi care dau „esenţa, durerea şi înţelepciunea“ neamului românesc. „Am simţit nevoia să înregistrez acest disc de ceva timp; e un proiect de suflet, care sper să ajungă la inimile dumneavoastră, celor care m-au ascultat cu drag de 33 de ani încoace. Sunt cântece vechi, inegalabile, cu care am crescut sau pe care le-am descoperit şi îndrăgit în multele mele călătorii şi de care m-am simţit aproape. O apropiere pioasă şi mereu fascinată de esenţa acestui neam al nostru, cu durerea şi înţelepciunea sa fără sfârşit, dar şi cu acel har nebănuit al său de a rosti în aceeaşi măsură gândurile şi adevărurile fiecaruia dintre noi. Dacă le ştiţi, cântaţi-le! Dacă nu, ascultaţi-le! Vi le dăruiesc întru preţuire şi atentă păstrare“, a spus Hruşcă.
Concertul lui Ştefan Hruşcă va avea loc pe data de 8 iunie în Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti, fiind organizat de Project Events. Hruşcă va interpreta piese de pe albumul „Cântece de-acasă“, care va fi lansat în mai.
Preţul biletele diferă în funcţie de categorie: VIP - 120 de lei, I - 100 de lei, II - 80 de lei. Tichetele se găsesc în reţeaua Biletoo, la Teatrul Naţional Bucureşti, în librăriile Librarium şi Eminescu, la magazinele Flanco, Muzica, Palatul Naţional al Copiilor şi magazinul BiletFan - staţia de metrou Unirii 1, precum şi online, pe www.biletoo.ro, www.bilet.ro, www.blt.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro şi www.myticket.ro.
Ştefan Hruşcă, născut pe 8 decembrie 1957, la Ieud, în Maramureş, este interpret de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele sale. A debutat ca artist în anul 1981, la Cenaclul Flacăra. Până în 1984, acesta a susţinut peste o mie de spectacole împreună cu cenaclul. În 1991, s-a stabilit în Toronto, Canada, arată Mediafax.