Old Blacks Festival lansează rockeri noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jack of All Trades
Jack of All Trades

Ca şi anul trecut, organizatorii festivalului Old Blacks, Rock&More, care are loc pe 7 şi 8 iunie 2019 la Quantic, în aer liber, şi-au propus să susţină şi artiştii aflaţi la început de drum, care vor să-şi prezinte muzica unui public avizat.

Anul acesta, dintre demo-urile trimise, juriul format din organizatori şi consiliat de reprezentanţii de la Rock FM, au ales următoarele trei trupe pentru a evolua pe scena principală a festivalului, alături de Zdob şi Zdub, Kempes, Şuie Paparude, Timpuri Noi etc. 

Eleven, trupa formata din patru bucureşteni, care se consideră „Just a happy rock band“ şi prestează cu bucurie un amestec de alternative rock cu grunge&punk.

Salmastra propune o combinaţie de alternativ cu stoner şi rock'n roll. „Energie maximă, volum maxim, rock maxim“ se descriu ei pe scurt. Bucureştenii scot ce-i mai bun din influenţele clasice de metal combinate cu sound-uri moderne, cântând pentru prima dată la Quantic. Atunci când compun, inspiraţia le vine de la artişti consacraţi ca Black Sabbath, Led Zeppellin sau Royal Blood.

Jack of All Trades este prima formaţie de rock alternativ din România care are un podcast lunar în care vorbeşte despre provocările unei trupe aflate la început de drum şi modul în care „navighează“ prin industria muzicală din ţară. Lucrează în prezent la un album de 10 piese, pe care îl vor lansa în toamna acestui an.

Pentru cele două zile de festival au fost puse în vânzare doar 3000 de abonamente la preţ promotional - 90 de lei, pe http://bit.ly/OldBlacks2. 

Biletele pentru o zi se pot achiziţiona doar de la intrare, în cele două zile de festival, la preţul de 60 de lei/zi. În ziua evenimentului nu se mai vând abonamente.

Dacă anul trecut 5000 de rockeri s-au bucurat la Arenele Romane de prestaţii de excepţie marca Iris, Viţa de Vie, Trooper, Subcarpaţi, Iedera şi Trupa Zero, în acest an sunt aşteptaţi la cea mai tare petrecere în aer liber, în centrul Capitalei, nostalgicii de altădată care vor cânta şi vor dansa cu poftă pe hituri ca „Soundcheck“, „Adeline“, „Luca“, „Boonik bate toba“, „Everybody in the casa mare“ şi altele. Evenimentul propune însă şi nume pe val din afara rock-ului, precum HVNDS sau Cuibul sau Arthur Project.

În afară de puntea de lansare pentru trupe talentate aflate la început de carieră, festivalul Old Blacks, Rock&More vine cu încă o premieră: începând cu anul acesta, organizatorii doresc să transforme evenimentul în primul festival rock&more ECO din România şi să pună la dispoziţia publicului soluţii de colectare selectivă a deşeurilor. Astfel, cu ajutorul partenerilor de la 3RGreen, care vor amplasa în poiana de la Quantic containere speciale, cei prezenţi vor putea să scape în mod responsabil de paharele de plastic, dozele de aluminiu sau sticlele de apă golite pe parcursul festivalului.

Totodată, pentru cei cei care îşi doresc să nu plece acasă prea devreme şi mai vor niste rock&more, festivalul aduce şi alte surprize. Petrecerea nu se termină odată cu ultima cântare a serii, ci continuă până târziu în noapte, cu afterparty Old Blacks, în interiorul clubului Quantic.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite