Mariah Carey, recital dezastruos în Times Square de Anul Nou. A făcut playback şi chiar a renunţat să mai mimeze: „Nu va fi mai bine de atât!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa americană Mariah Carey, în vârstă de 46 de ani, a susţinut în noaptea de Anul Nou unul dintre cele mai dezastruoase recitaluri din cariera sa, în Times Square din New York, unde o serie de defecţiuni tehnice au dezvăluit faptul că a făcut playback.

Mariah Carey a încheiat 2016 într-o manieră dezamăgitoare, după ce nu a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit momentul artistic din cauza unor defecţiuni tehnice, dar şi pentru că nu a putut cânta live astfel încât să salveze situaţia, „The Telegraph“.

Mariah Carey a susţinut ultimul show înainte de miezul nopţii în cadrul „Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve with Ryan Seacrest“, transmis de postul ABC.

Diva a încercat fără succes să atingă notele hitului său „Emotions“, după ce în urma unei defecţiuni tehnice publicul a remarcat faptul că făcea playback. Problemele au continuat şi pe parcursul melodiei „We Belong Together“, iar în timp ce înregistrarea rula, artista a renunţat să mai cânte.

Stând nemişcată, cu o mână în şold, în timp ce muzica se auzea, Carey a spus publicului că nu a fost făcută o probă de sunet adecvată pentru recitalul ei. „O să cântăm“, a adăugat ea. Vedeta nu a putut însă să atingă notele şi, aparent, uitase versurile.

„Am ratat câte ceva, dar este ceea ce este“, a spus ea. „Să lăsăm publicul să cânte“, a mai afirmat. La final, publicul a aplaudat-o. „Asta a fost...uimitor“, a spus cântăreaţa în mod ironic.

A părut că lucrurile s-au remediat odată cu „We Belong Together“, însă o altă problemă s-a ivit. Mariah Carey s-a oprit din cântat, iar înregistrarea a continuat. „Nu va fi mai bine de atât“, a spus ea şi a părăsit scena.

La scurt timp, Carey a publicat pe Twitter un mesaj: „Se mai întâmplă şi rahaturi. Să aveţi un an nou fericit şi cu sănătate! Să închinăm pentru a ajunge de mai multe ori cap de afiş în 2017!“

Mariah Carey, născută pe 27 martie 1970, a devenit cunoscută pe plan mondial la scurt timp după ce şi-a lansat albumul de debut, în 1990, sub îndrumarea lui Tommy Mottola, directorul casei de discuri Columbia, cu care s-a căsătorit în 1993. După divorţul de Mottola, în 1997, a început să introducă elemente hip-hop în piesele sale, însă popularitatea ei a început să scadă în 2001, după ce a părăsit Columbia Records. A revenit în atenţia publicului în 2005, cu un nou album pop, care a impresionat publicul şi criticii de specialitate. De-a lungul anilor, albumele sale s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial, iar artista americană a câştigat numeroase trofee prestigioase, inclusiv cinci premii Grammy.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite