Încep înscrierile pentru Eurovision 2017: în premieră, juriul decide cei 15 semifinalişti într-un show televizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, 20 decembrie, încep înscrierile pentru Selecţia Naţională a Concursului Eurovision 2017, anunţă TVR, care, în premieră, va difuza în exclusivitate preselecţia, iar juriul va decide cei 15 semifinalişti într-un show televizat.

Înscrierile pentru Eurovision 2017 încep mai devreme 

Compozitorii care doresc să înscrie piese pentru Selecţia Naţională a Eurovision o pot face până pe 22 ianuarie 2017.

Piesele pot fi trimise prin poştă sau depuse direct la Registratura TVR (Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, Bucureşti), pe suport CD, cu menţiunea „Pentru Selecţia Naţională Eurovision 2017“ înscrisă pe plic, ori pot fi trimise electronic, la adresa eurovision.romania@tvr.ro.

Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, juriul va decide semifinaliştii Selecţiei Naţionale într-un show televizat. Artiştii vor interpreta piesele în studiourile TVR, în faţa juriului şi a invitaţilor care îi vor susţine din gradene. Numele celor 15 semifinalişti ai Selecţiei Naţionale 2017 vor fi anunţate în luna februarie, când preselecţia va fi difuzată în exclusivitate la TVR, într-un show inedit.

Semifinala Selecţiei va avea loc duminică, 26 februarie 2017, iar finala pe 5 martie. Câştigătorul Selecţiei Naţionale va fi desemnat exclusiv de public, prin televot.

Iuliana Marciuc şi Bogdan Ghiţulescu sunt producătorii Selecţiei Naţionale Eurovision 2017. Regia show-urilor va fi realizată de Aurel Badea. Delegaţia României la Kiev va fi condusă, anul acesta, de Iuliana Marciuc.

Calendarul pentru desfăşurarea preselecţiei:

- 20 decembrie 2016 - 22 ianuarie 2017: înscrieri - depunerea sau trimiterea pieselor la Registratura TVR ori electronic, la adresa eurovision2016@tvr.ro;

- 25, 26, 27 ianuarie 2017: preselecţii - piesele vor fi audiate de juriu, în studiourile TVR;

- februarie 2017: anunţarea celor 15 piese care vor intra în concurs, într-un show inedit, în exclusivitate la TVR.

TVR şi EBU au negociat plata datoriilor 

Eurovision 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Alături de România, în competiţie s-au mai înscris 42 de ţări.

Televiziunea Română şi European Broadcasting Union (EBU) au ajuns la un acord, în luna octombrie, prin care să facă posibilă difuzarea de către postul public a competiţiei internaţionale Eurovision, dar şi a următoarelor două Campionate Mondiale de Fotbal, ediţiile 2018 şi 2022.

Problemele dintre TVR şi EBU durează de câţiva ani, din cauza datoriilor acumulate de televiziune. Pe fondul acestor probleme financiare, cele două instituţii au negociat şi au stabilit ca datoriile istorice, aproximativ 10 milioane de euro, să fie plătite în maximum trei ani, iar plăţile la zi s-au stabilit pentru competiţiile deja contractate până în anul 2022. 

În 2016 România nu a mai participat la Eurovision 

La ediţia din 2016 a Eurovisionului, TVR a fost descalificat pe fondul datoriile faţă de EBU,  organizatorul concursului. România ar fi trebuit să fie reprezentată la Eurovision 2016 de Ovidiu Anton, cu piesa „Moment of Silence“.Ca urmare a retragerii accesului la serviciile oferite de EBU membrilor săi, televiziunea română nu a mai avut acces la semnalul transmis de la Stockholm, şi, astfel, nu a putut să difuzeze Eurovision Song Contest 2016. România ar fi trebuit să intre în concurs în cea de-a doua semifinală, pe 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia.

Cântăreaţa Jamala a câştigat Eurovision 2016, cu piesa „1944“, care a obţinut un total de 534 de puncte. În urma acestei victorii, ediţia din 2017 a concursului Eurovision se va desfăşura în Ucraina. Podiumul concursului Eurovision 2016 a fost completat de Australia, care a obţinut 511 puncte, şi Rusia, care a primit 491 puncte.  

Regulamentul oficial al concursului, precum şi mai multe detalii, vor putea fi accesate pe site-ul TVR, la adresa eurovision.tvr.ro.

Muzică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite