Finalişti Eurovision România 2018: Mihai Trăistariu merge din nou în finală, dar a fost pe ultimul loc în preferinţele juriului: „Nu sunt extrem de fericit“
0Mihai Trăistariu s-a calificat în finala Eurovision România 2018, de pe locul trei în preferinţele juriului, lucru de care „veteranul“ competiţiei nu a părut deloc încântat.
Jukebox şi Bella Santiago, Rafael & Friends şi Mihai Trăistariu sunt cei trei finalişti ai Eurovision România 2018, aleşi duminică seară în cadrul celei de-a doua semifinale, desfăşurată la Timişoara.
„Nu sunt extrem de fericit, dar sunt foarte entuziasmat că sunt în finala Eurovision“, a declarat Mihai Trăistariu după aflarea rezultatelor. Ajuns în a noua finală Eurovision, Trăistariu s-a clasat pe locul trei în semifinala de la Timişoara, juriul acordându-i 39 de puncte, faţă de 40 obţinute de ocupanţii poziţiei secunde şi 58 care au revenit marilor învingători.
Aceştia se alătură celorlalţi trei finalişti Eurovision 2018, Alexia & Matei, Eduard Santha şi Echoes. Următoarele semifinale ale Selecţiei Naţionale vor avea loc la Craiova (4 februarie), Turda (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie), iar marea finală Eurovision România 2018 se va desfăşura pe 25 februarie la Sala Polivalentă din Bucureşti. Reprezentantul României la Eurovision 2018 va fi ales exclusiv pe baza voturilor telespectatorilor.
Locul I
Jukebox şi Bella Santiago - „Auzi cum bate“
„Suntem foarte bucuroşi că am câştigat, am aşteptat până în ultimul moment să aflăm rezultatul. Ne bucurăm de acest succes şi de mâine vedem ce vom face în finală“, au declarat Jukebox şi Bella Santiago.
Cu 18 ani de activitate şi peste 1600 de concerte live, Jukebox este una dintre cele mai populare trupe din România. Până în prezent, băieţii au lansat trei albume („Christmas Songs“, „Feel Like Making Love“ şi „Picuri de rai“) şi opt single-uri. Anul acesta, trupa s-a îmbogăţit cu o voce excepţională şi o apariţie exotică, Bella Santiago, noua solistă. Trupa revine la Eurovision după ce, la ediţia din 2016 a Selecţiei Naţionale, s-a calificat în finală cu piesa „Come on everybody“.
Locul II
Rafael & Friends - „We Are One“
„E un moment foarte rar în viaţa unui artist să ajungă în finala Eurovision România. Ne dorim ca, în ultima etapă a concursului, să fim şi mai buni şi să avem toţi rockerii din ţară de partea noastră“, a punctat Rafael.
Deşi este o voce cunoscută în ţara noastră, câştigând în anul 2000 trofeul Mamaia la secţiunea Interpretare, Rafael a stat la o mănăstire aproape un an, în timpul facultăţii, înainte de a se dedica muzicii. Anul acesta, artistul (ex Iris şi Flash Band) urcă pentru prima dată pe scena Eurovision România.
Locul III
Mihai - „Heaven“
„Sunt extrem de fericit că am intrat în finala Eurovision România 2018, unde doar publicul votează şi, până la urmă, asta contează. Mă bucur că am luat trei de 10 de la juraţi, ceea ce e mult pentru mine şi apreciez enorm“, a declarat Mihai, la finalul show-ului.
Mihai Trăistariu are o bogată experienţă la Eurovision, în Finala Selecţiei Naţionale din 2017 clasându-se pe locul al doilea cu piesa „I Won't Surrender“. Cântăreţul a reprezentat România la ediţia din 2006 a Eurovision Song Contest, la Atena, unde s-a clasat pe poziţia a patra. Piesa „Tornero“ a fost foarte bine primită de public şi rămâne melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte).
Citeşte şi: