Concursul Eurovision de la Rotterdam va avea un număr limitat de spectatori. Câţi olandezi pot intra la eveniment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanii vor trebui să facă dovada unui rezultat negativ la
testul pentru depistarea noului coronavirus pentru a participa la eveniment. FOTO: Captura video Youtube
Fanii vor trebui să facă dovada unui rezultat negativ la testul pentru depistarea noului coronavirus pentru a participa la eveniment. FOTO: Captura video Youtube

Un număr limitat de spectatori va putea asista la cea de-a 65-a ediţie a concursului Eurovision din portul olandez Rotterdam din luna mai, a informat joi ziarul local Telegraaf, potrivit Reuters.

Evenimentul va fi încadrat într-o serie de manifestări care vor avea loc în Olanda sub denumirea de „fieldlab events”, la care prezenţa unui număr limitat de spectatori în teatre, centre de conferinţe sau la meciuri de fotbal va fi permisă, cu respectarea strictă a măsurilor impuse pentru a limita răspândirea COVID-19, transmite Agerpres.

Un număr maxim de 3.500 de persoane care trăiesc în Olanda şi care vor face dovada unui rezultat negativ la testul pentru depistarea noului coronavirus va fi admis la repetiţii, semifinale şi finale, care se vor desfăşura în perioada 18-22 mai, a relatat ziarul, citând un oficial guvernamental.

Pe scenă vor urca reprezentanţii celor 39 de ţări participante, Olanda găzduind cea de-a 65-a ediţie a evenimentului, după ce cantautorul Duncan Laurence a câştigat ediţia din 2019 cu piesa „Arcade”.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite