Concertul Helloween va avea loc pe 15 decembrie la Romexpo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nemţii de la Helloween cântă la Bucureşti pe 15 decembrie
Nemţii de la Helloween cântă la Bucureşti pe 15 decembrie

Organizatorii anunţă fanii că evenimentul se va desfăşura în condiţii normale, pe 15 decembrie, aşa cum a fost anunţat de la început.

Doar câteva zile ne mai despart până la concertul rock al anului. Trupa germană Helloween vine în România în premieră în formulă completă, cu toţi membrii săi de marcă laolaltă pe scenă.

În ultima săptămână, organizatorii au primit numeroase mesaje şi telefoane de la fanii care voiau să ştie în ce măsură va fi afectată desfăşurarea evenimentului de perioada de doliu naţional decretată de statul român.

„Am primit vestea trecerii în nefiinţă a Regelui Mihai cu mare tristeţe şi respectăm solemnitatea următoarelor zile de doliu naţional. În acelaşi timp, fiind vorba de o formaţie străină care se află în turneu şi care are programul deja stabilit pentru o lungă perioadă de acum înainte, reprogramarea nu a constituit o variantă viabilă. Aşadar, după ce am primit numeroase mesaje de la fani, unii dintre ei venind de la sute, chiar mii de kilometri distanţă special pentru evenimentul nostru, precum şi după consultări cu administratorii Romexpo, care va găzdui show-ul Helloween, am luat decizia de a merge mai departe şi de a ţine concertul pe data deja stabilită, cea de 15 decembrie“ - DX events, organizatorii concertul Helloween.

Astfel, concertul Helloween se desfăşoară în condiţii normale, pe 15 decembrie, în pavilionul central Romexpo.

Un concert aşteptat de mii de oameni din întreaga ţară, dar şi din străinătate, show-ul face parte dintr-un turneu amplu, Pumpkins United, în care trupa se prezintă pentru prima dată în formula care i-a consacrat în anii ’80, formulă considerată pionieră a power metal-ului.

Cel mai recent concert din actualul turneu, cel care a avut loc la Madrid, a adunat mai bine de 12.000 de “pumpkin heads”.

Helloween au promis un show de 3 ore, în care vor cânta toate piesele devenite deja clasice precum „I Want Out”, „Eagle Fly Free”, „If I Could Fly”, „Future World” şi multe altele.

Biletele sunt disponibile în reţelele bilete.ro, eventim.ro şi iabilet.ro, precum şi în punctele fizice ale acestora, la următoarele preţuri:

·         Golden Circle – 250 lei (ultimele 50 de bilete)

·         Normal Circle  - 150 lei

Muzică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite